Colinde de 7.383 lei pentru Cristi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Colinde de 7.383 lei pentru Cristi

Copiii s-au mobilizat, din nou, pentru a-l ajuta pe Cristian Filip să-şi achite tratamentul costisitor pe care-l urmează la clinica "Aci Badem" din Turcia.
Membrii Consiliului Elevilor de la Şcoala Gimnazială din Victoria s-au costumat în colindători şi, însoţiţi de Mirel Bornaz - directorul şcolii - şi de Gica Tudor - profesor de educaţie fizică şi sport, au umblat din poartă din poartă să vestească naşterea Domnului Isus Hristos. Vineri, au ajuns până la Brăila, iar după ce au colindat pe unde au putut, copiii s-au oprit la redacţia noastră. Banii strânşi în cele câteva zile i-au donat lui Cristi: 4.550 lei. Cea mai semnificativă donaţie a venit din partea Tineretului Naţional Liberal (TNL), 1.000 lei. Colindătorii nu se opresc aici. Duminică, vor merge la biserica din localitate, unde vor încerca să strângă şi acolo câţiva bănuţi pentru adolescentul premiant al Brăilei. De menţionat că toată mobilizarea lor a fost sprijinită de primarul Victoriei, Stăvărel Dorobanţu.
O altă acţiune de strângere de fonduri a avut loc şi la Bărăganul, comuna natală a lui Cristian Filip. Joi, biserica şi Şcolile Gimnaziale 1 şi 2 din localitate au organizat un spectacol de colinde, intitulat "După datini colindăm". Acesta a avut loc la Căminul Cultural, iar în sală a fost amplasată o urnă în care cei prezenţi au putut dona bani pentru Cristian Filip. Copiii, foşti colegi de generală ai acestuia, au confecţionat felicitări pe care le-au dăruit donatorilor. La final, s-au adunat 2.833 lei, bani care au ajuns deja la Nicolae Filip, tatăl băiatului.
Şi Consiliul Elevilor Şcolii Gimnaziale din Roşiori a strâns bani în cadrul acţiunii "#hailasuc!" pentru Cristi. Şcolarii au donat 610 lei, bani ce ne-au fost înmânaţi, vineri, de către un profesor.
De la începutul campaniei şi până în prezent, s-au făcut donaţii de 21.746,57 euro, la cursul BNR de vineri. Din toată această sumă, 30.089,7 lei reprezintă "sucurile" donate de elevii brăileni în cadrul acţiunii "#hailasuc!" pentru Cristi.
Cristi Filip are nevoie în continuare de ajutorul nostru, al tuturor! De aceea, conturile bancare în care se pot face donaţii vor rămâne deschise:
- RO74RZBR0000060015758942 - deschis la Raiffeisen Bank
- RO18CECEC001946229018440 - deschis la CEC, ambele deschise pe numele tatălui adolescentului, Nicolae Filip.
Cei care vor să facă donaţii direct la redacţie se pot prezenta la sediul cotidianului "Obiectiv", din strada Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2, programul fiind zilnic, 10.00 - 17.00. Numele donatorilor şi sumele donate vor fi făcute publice în ediţiile de a doua zi.

Asociaţia "Salvează o inimă": 1.450 de SMS salvatoare pentru Cristi

După cum am menţionat şi în ediţiile anterioare, Asociaţia "Salvează o inimă" s-a implicat în strângerea de fonduri pentru Cristian Filip. Reprezentanţii acesteia au pus la dispoziţie o platformă online, unde se pot face donaţii cu cardul sau prin transfer bancar, plus un număr - 8832 - la care puteţi trimite SMS cu textul "Cristian" şi donaţi 2 euro automat. Până ieri, la ora închiderii ediţiei, s-au trimis 1.450 de mesaje, asta însemnând donaţii în valoare de 2.900 euro. Aceste informaţii le puteţi găsi şi dumneavoastră la link-ul: https://salveazaoinima.ro/campaigns/cristian-filip/. Cifrele sunt reîmprospătate în timp real. De precizat că numărul 8832 la care se pot face donaţii este valabil doar în perioada 15 decembrie 2015 - 1 februarie 2016. Tot la link-ul de mai sus puteţi urmări şi un video emoţionant cu povestea lui Cristian, realizat de un reporter al Asociaţiei "Salvează o inimă".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro