Comisarii Garzii Financiare brailene au inceput, de ieri, sa stea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comisarii Garzii Financiare brailene au inceput, de ieri, sa stea

Comisarii Garzii Financiare - Sectia Braila, 12 la numar, membri ai Sindicatului National al Functionarilor Publici (SNFP), au intrat, ieri dimineata, In greva generala pe termen nelimitat, ei cerind, asemenea colegilor din tara, protectie In desfasurarea activitatii lor, plata orelor suplimentare si dotarea necesara. Greva generala a comisarilor Garzii Financiare vine dupa ce, la 12 mai, salariatii GF au oprit lucrul pentru doua ore, cerind respectarea de catre ministrul de Finante a statutului functionarului public si amenintind cu greva generala In cazul In care nu li se rezolva revendicarile. Comisarii reclama, printre altele, neplata orelor suplimentare si deficitul de personal existent in sistem, comparativ cu numarul mare de agenti economici. Sebastian Oprescu, liderul SNFP, a invocat, la nivel national, restantele de plata pentru 300.000 de ore suplimentare ale angajatilor numai In cursul anului trecut. De asemenea, liderul SNFP a sustinut ca angajatii Garzii Financiare platesc din banii proprii deplasarile de control prin tara. Comisarii Garzii Financiare cer si protectie In activitatea specifica desfasurata, de prevenire si combatere a evaziunii fiscale, dotarea necesara pentru exercitarea sarcinilor de serviciu, precum si plata orelor suplimentare. La Braila, potrivit liderului de sindicat de aici, comisar Viorel Munteanu, cu exceptia comisarului sef, Marcel Constantin, toti cei 12 angajati fac parte din SNFP, iar incepind de ieri, toti acestia stau. Potrivit unui calcul facut pentru ultimii doi ani, comisarii de la Braila au de primit bani pentru citeva sute de ore suplimentare. Nici aici, numarul echipelor de control nu este suficient, celor 7.500 de agenti economici activi revenindu-le doar 12 comisari cu atributii de control. "Si noi am intrat, de astazi, in greva generala. Am stat pur si simplu, fiecare in biroul sau. Nu, nici macar n-am jucat "Solitaire", fiindca n-avem computere. Nici sah n-am jucat, am stat. Revendicarile noastre sint cele invocate la nivel national, avem si noi citeva sute de ore suplimentare neplatite, din ultimii doi ani, acum facem un calcul, si nici echipe de control nu avem destule. La Registrul Comertului sint inregistrati 12.000 de agenti economici, insa daca ar fi sa luam in calcul numai numarul celor activi, 7.500, tot nu avem destui comisari. Aceasta in contextul in care, in acest an, noi am constatat citeva zeci de evaziuni fiscale", ne-a declarat comisarul Viorel Munteanu, liderul sindical al Garzii Financiare, Sectia Braila.
Pe Intreaga perioada de derulare a conflictului de munca, comisarii Garzii Financiare, membrii SNFP, nu vor mai desfasura activitati impuse de autoritate In afara orelor de program, simbata, duminica si pe timp de noapte, pina cind va fi reglementat statutul comisarului Garzii Financiare, negociat Intre parti. "Necesitatea rezolvarii revendicarilor prezentate de SNFP reprezinta o conditie de baza In ceea ce priveste asigurarea cadrului legal de desfasurare a activitatii specifice acestei institutii, cu efect pozitiv, asupra Intaririi capacitatii institutionale, In prevenirea si combaterea evaziunii si fraudei fiscale", sustin sindicalistii.
Actiunea de protest a comisarilor Garzii Financiare nu va afecta functionarea normala a structurilor Ministerului Finantelor Publice (MFP), In greva fiind doar citeva sute de comisari, dintr-un numar total de 29.561 de angajati ai ministerului, dupa cum a declarat, ieri, presei centrale, ministrul Sebastian Vladescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro