Comisiile parlamentare au avizat bugetul Ministerului Agriculturii. Niciun amendament nu a fost acceptat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comisiile parlamentare au avizat bugetul Ministerului Agriculturii. Niciun amendament nu a fost acceptat

Constantin a arătat, la dezbateri, că este bucuros că bugetul Agriculturii pe 2014 este în creştere cu 7% faţă de acest an şi răspunde nevoilor, menţionând că sunt acţiuni noi incluse în buget, cum ar fi plata pe suprafaţă, subvenţiile obişnuite pe animale, ajutorul de minimis, sistemul de irigaţii.
"Cred că răspundem încet-încet nevoilor şi promisiunilor făcute în campanie", a afirmat Constantin.
El a mai spus că nu sunt prevăzute cheltuieli suplimentare cu bunuri şi servicii şi de capital, în acest domeniu ministerul funcţionând pe linia de avarie, dar înţelege constrângerile bugetare.
Parlamentarii din comisii au respins amendamentele depuse, respingând şi propunerea Comisiei de agricultură de suplimentare cu 26 milioane de lei a bugetului pentru despăgubirea fermierilor.
Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu şi deputatul PSD Viorel Ştefan au discutat în contradictoriu pe această temă, ştefan spunându-i lui Ialomiţianu, care susţinea amendamentul de suplimentare, că îl surprinde că un fost ministru de Finanţe vrea suplimentare fără să existe temei legal.
"şŞ pe mine mă surprinde, pentru că nu trebuie temei legal pentru suplimentarea unor sume. Temeiul legal este să prindem cheltuielile", i-a replicat Ialomiţianu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro