Compania aflată la originea contaminării cu dioxină din Germania ştia situaţia încă din martie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Compania aflată la originea contaminării cu dioxină din Germania ştia situaţia încă din martie


Harles and Jentzsch, cu sediul la Uetersen, la nord-vest de Hamburg, a detectat concentraţia crescută la propriile sale teste, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Agriculturii din landul Schleswig- Holstein.

Potrivit oficialului, compania ar fi trebuit să anunţe imediat autorităţile, deşi contaminarea a fost redusă sub nivelul maxim legal în urma amestecării grăsimilor cu alte substanţe, pentru a produce furajele.

El a subliniat că uleiurile nu ar fi trebuit vândute.

Harles and Jentzsch a refuzat să comenteze, deoarece chestiunea face obiectul unei anchete.

Peste 4.700 de ferme germane au fost închise, după ce autorităţile au descoperit că o mare cantitate de furaje pentru animale sunt contaminate cu dioxină, o substanţă otrăvitoare.

Oficialii au subliniat, însă, că nivelul de dioxină nu reprezintă un risc pentru oameni şi că fermele au fost închise numai ca măsură de precauţie.

Majoritatea fermelor afectate sunt de porci şi se află în Saxonia Inferioară.

UE a avertizat că ouă de la ferme contaminate cu dioxină au fost importate în Marea Britanie şi folosite în produse destinate consumului uman. Ouăle au fost trimise în Olanda, pentru procesare, apoi în Marea Britanie, unde urmau să fie folosite, probabil, pentru diverse alimente, precum maioneza sau produsele de patiserie.

Dioxinele sunt reziduuri formate în special prin combustii, industriale sau naturale. Ele au fost catalogate drept substanţe cancerigene de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro