• de Ziua Națională a României, orchestra, corul, soliștii și baletul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați vor fi prezenți pe scena Casei Tineretului • prețul biletului a fost redus la 20 de lei de persoană, iar elevii vor avea 50% reducere suplimentară, precizează organizatorii spectacolului
Joi, 1 Decembrie 2022, de la ora 18.30 - cu prilejul celebrării Zilei Naționale a României - pe scena Casei Tineretului, de pe Calea Călărașilor, are loc spectacolul prezentat de artiștii prestigiosului Teatru Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați.
„Opereta „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu, revine pe scena din Brăila, o inițiativă a Filarmonicii „Lyra - George Cavadia”, care se bucură de sprijinul Consiliul Județean, al Primăriei Municipiului Brăila și de parteneriatul binecunoscutei instituții de cultură, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați”, precizează, într-un comunicat, prof. Alexandra Gurgu, secretarul muzical al Filarmonicii „Lyra - George Cavadia” Brăila.
Astfel, în zi de sărbătoare, orchestra, corul, soliștii și baletul prestigiosului Teatru gălățean vor pune în valoare partitura primei operete românești, „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu, care a avut premiera la Brașov, în anul 1882, pe un text de Vasile Alecsandri, de data aceasta în viziunea regizorală a lui Adrian Mărginean și cu maestrul Eugen Dan Drăgoi la pupitrul dirijoral. Coregrafia este asigurată de Gabriela Gegea, scenografia de Andreea Săndulescu, iar dirijor al corului este Daniel Nistor.
„Pentru a veni în întâmpinarea dumneavoastră și pentru a sărbători împreună un asemenea eveniment, Filarmonica „Lyra - George Cavadia” și Consiliul Județean Brăila au hotărât reducerea prețului biletului la 20 de lei (adulți, pensionari și studenți), elevii beneficiind de o reducere suplimentară de 50%”, a mai precizat sursa citată.
Biletele se pot achiziționa de la Agenția Filarmonicii „Lyra - George Cavadia” Brăila, din Strada Ana Aslan nr. 29, sau online, de pe platforma BLT.ro (https://www.blt.ro/crai-nou-braila.html).