Concursul Naţional «Ştefan Mihăilescu-Brăila» şi-a deschis porţile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Concursul Naţional «Ştefan Mihăilescu-Brăila» şi-a deschis porţile

Deschiderea festivă a ediţiei a IV-a a Concursului Naţional de Comedie "Ştefan Mihăilescu-Brăila" a avut loc joi seara, la Teatrul "Maria Filotti", în contextul mai larg al unui eveniment cultural ce a inclus un spectacol de teatru şi o lansare de carte. Emoţiile concurenţilor au fost risipite de cuvintele de încurajare pe care le-au adresat organizatorii şi membrii juriului de specialitate, format din cadre universitare din Iaşi, Cluj şi Bucureşti, Târgu Mureş, care şi-au exprimat speranţa ca printre tinerii actori să se regăsească şi viitorii lor studenţi. Prezent la eveniment, în calitate de preşedinte de onoare al juriului, fiul maestrului, Florin Mihăilescu -Brăila, le-a dezvăluit tinerilor participanţi faptul că tatăl său şi-a început cariera chiar pe scândura scenei Teatrului "Maria Filotti", mărturisind totodată că meseria de actor este frumoasă, dar şi grea, pentru că implică un "consum nervos extraordinar". De altfel, scena de la Brăila ar putea reprezenta un reper al carierei şi pentru viitorii actori, după cum a arătat primarul municipiului, Aurel Simionescu.
Le-au mai urat succes participanţilor directorul Liceului de Artă "Hariclea Darclee", prof. Enea Neculai, directorul Teatrului "Maria Filotti", Lucian Sabados, preşedintele juriului, prof. dr. Adrian Brăescu, inspector general la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, precum şi membrii, conf. univ. dr. Mihaela Beţiu, de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, conf. univ. dr. Daniela Lemnaru, de la Universitatea Naţională de Artă Târgu Mureş, prof. univ. dr. Bogdan Ştefan Ulmu, de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, prof. Adrian Simion, inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, alături de inspectorul şcolar Mircea Bogatu.
Deschiderea festivă a evenimentului, prezentată de Leti Brânzia, a fost urmată de spectacolul "Fragmente de viaţă", al studenţilor masteranzi de la Universitatea de Artă "George Enescu" Iaşi, în regia conf. univ. dr. Ovidiu Jighirgiu. Seara s-a încheiat cu un moment muzical poetic prezentat de elevi de la Liceul de Arte "Hariclea Darclee", precum şi cu lansarea volumului de poezie "De-a buşilea prin aer", al poetului Ştefan Ciobanu.
În competiţie sunt înscrise trupe de teatru de la 8 licee de artă din Botoşani, Bucureşti, Buzău, Iaşi, Galaţi, Iaşi, Târgu Jiu şi Brăila, acesta fiind singurul concurs naţional dedicat liceelor de artă cu profil Arta actorului. Evenimentul este organizat de Liceul de Artă "Hariclea Darclee", în parteneriat cu Primăria Brăila şi Teatrul "Maria Filotti". Gala laureaţilor şi festivitatea de premiere sunt programate duminică, 3 noiembrie, de la ora 11, în Sala Mare a Teatrului "Maria Filotti".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro