Conferința „Francofonie, Antreprenoriat și Leadership Francofon în România”. Prima ediție | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Conferința „Francofonie, Antreprenoriat și Leadership Francofon în România”. Prima ediție

* a fost invitat să participe brăileanul Florin-Sergiu Dobrescu, secretar de stat la MAT

 

Luni, 21 martie a.c., Florin-Sergiu Dobrescu – secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), a fost invitat să participe la Conferința „Francofonie, Antreprenoriat și Leadership Francofon în România”. Evenimentul s-a desfășurat la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București și a fost organizat de Asociația Femeilor Francofone pentru Inovare, Antreprenoriat și știință – Asoffias. La această întrunire au fost prezenți membri ai comunității academice și științifice, antreprenori și leaderi în domeniile de interes ale conferinței printre care și Excelența Sa, doamna Laurance Auer – Ambasador al Franței în România.

Conferința a fost centrată pe următoarele teme: Antreprenoriatul francez în România, antreprenoriat pentru noile generații, femeile francofone în știința, formarea tinerilor francofoni, experiențe francofone în România.

În debutul întâlnirii, brăileanul Florin-Sergiu Dobrescu – secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a fost invitat să ia cuvântul și să prezinte perspectivele de dezvoltare ale parteneriatului comunității franco-române.

„Salutăm inițiativa Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene de a susține și promova antreprenoriatul feminin și egalitatea de gen la locul de muncă, prin semnarea declarației de la Nevers referitoare la sprijinul egalității profesionale în sectorul privat. (...)Recunoaștem eforturile considerabile ale reprezentanților mediului privat de pretutindeni de a-și menține activitatea economică în perioada delicată cu care ne-am confruntat în ultimii doi ani (…). Apreciem eforturile depuse în toată această perioadă de reprezentanții comunității franceze în vederea intensificării cooperării economice dintre România și Franța”, a declarat  Dobrescu.

Secretarul de stat, a ținut să sublinieze una dintre măsurile de sprijin implementate de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și anume Programul național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul privat întreprinderilor mici și mijlocii. „Acest program stimulează înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. Are ca obiectiv principal sprijinirea structurilor economice private înființate de către femei, dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul IMM și creșterea gradului de digitalizare a companiilor conduse de femei. Bugetul pe anul 2022 pentru acest program național multianual este de 157.624.000 lei”, a precizat sursa citată.

Conferința aflată la prima ediție a fost organizată cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Francofoniei (20 martie).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro