Consecinţa revenirii lui Marcel Constantin: toţi fug ca iepurii! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Consecinţa revenirii lui Marcel Constantin: toţi fug ca iepurii!

Căci decizia luată de judecătorii din Galaţi (din nou Galaţiul, bre?), decizie favorabilă lui Constantin, îi va dezarma de-acum înainte pe toţi cei care măcar cu gândul se vor gândi să-l mai dea jos pe Dictatorul de la Gardă. Gata, s-a terminat cu şmecheria: de îndată ce va fi repus în funcţie, Marcel Constantin poa' să facă şi pe nebunu', şi pe incompetentu', căci nimeni nu va mai avea curaj să-l demită.
Ţin mine că atunci când eram mic vroiam să mă fac comisar la Garda Financiară. Pe bune, nu glumesc, căci îmi plăcea cum sună "Garda Financiară". Mă simţeam important, nu că n-aş fi fost şi în realitate, dar vroiam încă o confirmare în acest sens. E, viaţa a făcut în aşa fel încât să mă intersectez cu Marcel Constantin, dar nu pe holurile Gărzii Financiare, ci în rândurile articolelor pe care i le-am dedicat de-a lungul vremurilor cu dragă inimă.
Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă apucam să lucrez la Garda Financiară. Probabil că eram dat de mult afară, dar la fel de posibil era ca Marcel Constantin să nu mai fie şef, cu toţi tovarăşii lui din justiţie. Iar când susţin că Constantin nu ar fi apucat ziua de astăzi ca conducător la Gardă mă gândesc că şi mie îmi place să trag cu puşca, şi cu siguranţă n-aş fi ratat partida aia de vânătoare din 2004, la care, după cum bine ştie şi dl. poliţist Cătălin Chivu, a participat şi Marcel Constantin. Nu vreau să fiu înţeles greşit, dar nu numai că nu aş fi ratat acea partidă de vânătoare, dar vă garantez că nu l-aş fi ratat pe tov. Constantin.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro