Consilierii judeţeni au redus redevenţa pentru sala de bowling la o treime | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Consilierii judeţeni au redus redevenţa pentru sala de bowling la o treime

Consiliul Judeţean Brăila a aprobat, ieri, prelungirea contractului de asociere cu firma "Golf Trade", în vederea exploatării sălii de bowling din Casa Tineretului, în condiţii financiare mult mai avantajoase pentru societate. Concret, dacă până de curând "Golf Trade" plătea către CJ o cotă - parte de 70% din profitul net realizat, dar nu mai puţin de 10.000 lei/lună, acum, contribuţia la bugetul judeţean este de 70% din profitul net, dar nu mai puţin de 3.300 lei/lună.
Consilierul liberal Vasile Datcu a fost curios să afle care este motivul pentru care se propune consilierilor reducerea plafonului minim şi cum s-a ajuns exact la această sumă, de 3.300 lei/lună.
Preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a explicat că, de fapt, "cel care are acum în administrare temporară acest spaţiu" se plânge că nu prea sunt încasări şi trebuie ajutat să reziste până la finele anului: "Toţi ne-am dorit ca în centrul Brăilei să avem un bowling frumos. Din păcate, l-am terminat într-o perioadă în care a venit vara şi nu am avut rezultatele financiare aşa cum le-am fi dorit. Cel care are acum în administrare temporară acest spaţiu se plânge că încasările sunt foarte, foarte mici. Normal, că omul se duce vara la plajă, nu intră să joace bowling. Vine iarna, deci noi am lăsat 70% din încasări, dar am scăzut marja minimă, în ideea ca el să-şi poată continua activitatea, dar nu la infinit, ci pe o perioadă scurtă, până la 31 decembrie 2009. După aceea, vom scoate spaţiul la licitaţie, spre concesionare, cum e normal şi cine câştigă pe 5-10 ani de zile, să ne dea o cotă lunară. Am lăsat pragul minim la 3.300 lei, în ideea că dacă încasează mai mult decât atât, să vină mai mulţi bani la CJ, care este finanţatorul".
Consilierul PDL Nicolae Mitroi, la rândul său, a solicitat să se prezinte aleşilor o informare cu privire la oportunitatea înfiinţării unei direcţii în subordinea CJ, care să administreze sala de bowling, precum şi alte obiective de acest gen. Mitroi a amintit că aceasta era varianta propusă chiar de către preşedintele Stancu, la momentul în care s-a dat în folosinţă sala de bowling, în urmă cu şase luni: "Eu aş zice ca până la sfârşitul anului, să se ocupe cineva şi să pregătească o documentare, să vedem dacă totuşi ideea de a înfiinţa un serviciu public al CJ nu este cea mai bună, având în vedere că avem şi un restaurant, şi un hotel, şi patinoar. Sunt nişte servicii pe care le oferim cetăţenilor brăileni şi trebuie văzut cum putem să le gospodărim mai bine, cu nişte tarife convenabile".
Preşedintele CJ a fost de acord cu această propunere şi a promis că în prima şedinţă ordinară a CJ va prezenta o variantă de Direcţie de Servicii Publice: "Este o discuţie mai veche a noastră, ne-am oprit anul ăsta, din cauza legislaţiei care nu ne-a permis să înfiinţăm această direcţie, dar uite că suntem în luna octombrie, hai să ne pregătim şi poate o luăm încă din ianuarie, ca să avem un serviciu public care să administreze Grădina Mare, restaurantul care deserveşte Hotelul Tineretului, plus hotelul respectiv, mai e şi patinoarul unde suntem acţionari 50%, apoi bowlingul şi probabil că o să rezolvăm şi cu Sala Sporturilor".
Demn de menţionat este faptul că niciunul dintre consilieri nu a fost curios să afle câţi bani a plătit până acum firma "Golf Trade" şi care au fost încasările din ultimele şase luni, pentru a estima cât de slabă e activitatea la sala amintită şi dacă e cazul să se facă reduceri substanţiale la cota virată către bugetul judeţean. Mai mult, potrivit informaţiilor pe care le avem, Datcu a discutat şi cu alţi consilieri pe această temă, însă interlocutorii săi nu au fost dispuşi să se amestece, reacţia acestora fiind, cităm exact: "Ce, vrei să ne pişăm contra vântului?!".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro