Mai mult chiar, Victor Ponta, preşedintele PSD, i-a chemat "pe toţi oamenii care vor respectarea legii, pesedişti sau nepesedişti" să picheteze sediile PDL din ţară şi "să ceară libertate pentru Constantin Nicolescu". În acest context, ieri am primit un comunicat de presă din partea preşedintelui PDL Brăila, în care Constantin Dumitriu îşi exprimă puctul de vedere cu privire la iniţiativa liderului PSD. "Prin amestescul politic violent în cazul Nicolescu, se vede clar încercarea PSD şi PNL de a deturna realitatea, pentru a ascunde nu numai o problemă de imagine care pune într-o lumină negativă, dar adevărată, acţiunile Alianţei Socialiste, ci şi o problemă gravă de corupţie care a încetinit progresul României din '89 până astăzi", declară Dumitriu. Liderul PDL susţine că prin acţiunea politică a PSD se încearcă să se deturneze mersul firesc al Justiţiei "prin presiuni politico-mediatice repetate". "De ce trebuie ca Nicolescu să fie apărat de colegii preşedinţi ai Consiliilor Judeţene din întreaga ţară când propria nevinovăţie o poate face?!", se întreabă retoric Dumitriu, afirmând, în continuare că "niciodată, dar absolut niciodată, PDL NU a făcut presiuni împotriva magistraţilor, atunci când lideri ai partidului au fost aduşi în faţa instanţelor". În final, liderul PDL Brăila dă propriul verdict: "Calificăm toate aceste acţiuni ca fiind de un profund caracter venal şi care conturează un profil politic dezumanizat, păstrător al unei singure moşteniri: CORUPŢIA".