"După publicarea OUG, cel care este plătitorul de venit va depune declaraţia şi va face plata lunară. În consecinţă, eliminăm problemele create de depunerea, de către fiecare beneficiar, a acelor declaraţii", a declarat ministrul Muncii, Nelu Ioan Botiş, la finalul şedinţei de ieri a Executivului. Măsura intră în vigoare începând de luni.
Ministrul a declarat că baza de calcul pentru contribuţiile la bugetele de şomaj şi de pensii este reprezentată de o sumă echivalentă cu cinci salarii medii brute pe economie (9.100 de lei, potrivit nivelului actual al salariului mediu brut). În schimb, la calcularea contribuţiei de sănătate nu va exista un plafon.
Potrivit lui Botiş, persoanele care au contract individual de muncă vor fi scutite de la plata contribuţiilor pentru drepturile de autor, dacă acestea sunt obţinute ocazional, dar cele care obţin aceste venituri cu regularitate vor plăti contribuţiile.
Persoanele care nu au contract de muncă şi obţin ocazional venituri din drepturi de autor vor plăti anual contribuţiile, baza de calcul fiind plafonată la o sumă echivalentă cu cinci salarii medii brute pe economie. Şi persoanele care sunt plătite exclusiv pe drepturi de autor, dar cu regularitate, vor plăti contribuţii, baza de calcul fiind cinci salarii medii brute lunar.
