Copiii de la Valurile Dunării aduc omagiu Marii Uniri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Copiii de la Valurile Dunării aduc omagiu Marii Uniri

• ei au susţinut un program artistic la Mausoleul de la Mărăşeşti

 

După ce au purtat cântecele de pe malul Dunării şi tricolorul românesc la Alba Iulia, în inima Ardealului, copiii de la Ansamblul Valurile Dunării au ajuns, în urmă cu o săptămână, pe firul istoriei, şi la Mărăşeşti. Împreună cu profesorul Mugur Anghelescu, coordonatorul ansamblului brăilean, copiii au vizitat Muzeul de Istorie şi Mausoleul ridicat în onoarea celor peste 5000 de ostaşi cunoscuţi şi necunoscuţi care au stat stavilă nemţilor în primul război mondial, luptând sub celebra deviză “pe aici nu se trece”. Cântecul cu acelaşi nume, precum şi alte cântece patriotice au răsunat din piepturile micuţilor artişti, care au fost cuprinşi de emoţie când au prezentat programul artistic în faţa mormântului generalului Eremia Grigorescu. După cum am aflat de la profesorul Mugur Anghelescu, micuţii de la Valurile Dunării au fost la fel de emoţionaţi şi la Mausoleul de la Mărăşti, unde au interpretat cântece de Ciprian Porumbescu şi de George Enescu în faţa mormântului mareşalului Averescu şi au sărutat drapelul românesc pe care l-au purtat în periplul lor la Blaj, Dej, Aiud şi Alba Iulia, marcând astfel împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire.

“În seara zilei de 31 august, la întoarcerea spre casă, la Mănăstirea Brazi, copiii din ansamblu au suşinut şi un concert religios la biserica veche şi la cea nouă, având mândria de a petrece împreună sentimente deosebite, simţind româneşte, călcând pe urmele celor ce au semnat cu sânge acum 100 de ani, pe câmpurile de luptă, sau pe Câmpia Libertăţii, Marea Unire”, a subliniat profesorul Mugur Anghelescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro