Crimă la A1 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Crimă la A1

Picătura care a umplut paharul a fost, se pare, o scrisoare pe care a găsit-o la soţia sa, semnată de un alt bărbat. Tulburat de vaporii alcoolului, brăileanul a văzut negru în faţa ochilor şi şi-a bătut soţia până a lăsat-o fără suflare.

Drama s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, în apartamentul soţilor din blocul A1, de pe B-dul Dorobanţilor. Duminică seara, între Eugen (54 de ani) şi Doina (59 de ani) Broască a izbucnit o ceartă cruntă, pe tema presupusei infidelităţi a soţiei. Nemulţumit de explicaţiile primite, bărbatul a început să-şi lovească soţia cu pumnii şi picioarele, fără a mai conştientiza gravitatea faptelor sale şi s-a oprit de abia atunci când femeia s-a prăbuşit la pământ. După ce şi-a descărcat nervii, bărbatul s-a dus la culcare, fără să se gândească vreun moment că femeia se zbate între viaţă şi moarte. Ieri dimineaţă, în jurul orei 3.50, trezit din beţie, Eugen Broască şi-a găsit soţia fără suflare şi a sunat imediat la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Brăila, spunând că aceasta se simte rău. Când a ajuns la adresa menţionată, personalul medical nu a mai avut cum să o ajute pe Doina Broască, tot ceea ce a putut face fiind să constate decesul. Întrucât cadavrul prezenta urme vizibile de violenţă, medicii au sesizat poliţia. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă formată din lucrători de la Serviciul de Investigaţii Criminale, procuror criminalist şi medic legist. Aceştia şi-au dat imediat seama că este vorba de o crimă. Din primele cercetări, anchetatorii au reuşit să refacă filmul groazei şi au stabilit că, în seara anterioară, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi geloziei, soţul i-a aplicat nevestei lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului, până aceasta a căzut în stare de inconştienţă. Corpul neînsufleţit al femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei, care a stabilit că moartea a fost violenţă şi a survenit în urma unor lovituri active repetate, cu un corp dur, posibil pumn.

Ieri, după câteva ore de audieri, bărbatul a fost reţinut pe ordonanţă pentru primele 24 de ore, prin decizia Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. Eugen Broască a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila unde va sta până astăzi, când va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Dacă va fi găsit vinovat, soţul gelos riscă până la 25 de ani de închisoare.

S-a sinucis după ce a vrut să-i taie gâtul soţiei

Tot gelozia a fost cea care l-a împins pe un bătrân de 72 de ani să sară cu cuţitul la gâtul soţiei, după care a încercat să şi-l înfigă în inimă. Femeia a avut însă mai mult noroc, scăpând cu viaţă, însă bărbatul nu a mai putut suporta gândul că va ajunge la închisoare şi va fi astfel departe de soţie, şi s-a aruncat de la etaj.

Reamintim că drama a început în dimineaţa zilei de 1 august, când Alexandru Oprea a dat buzna în una din camerele Căminului de Vârstinici de la Lacu Sărat, unde locuia soţia sa, Maria Bogdan, de 71 de ani, şi a încercat să se răzbune pentru că îndrăznise să stea de vorbă cu un alt bărbat. Deşi căsătoriţi legitim, bătrânii locuiau de ceva vreme în camere separate, deoarece "dragostea cu năbădăi" ducea frecvent la acte de violenţă. În jurul orei 8.30, soţii s-au întâlnit, ca de obicei, pentru a merge împreună la sala de mese. Pe drum, bătrâna a purtat o scurtă discuţie cu unul dintre vecini, ceea ce l-a înfuriat la culme pe Alexandru Oprea. Sătulă de scenele de gelozie pe care i le făcea soţul, Maria Bogdan a refuzat invitaţia lui de a bea o cafea împreună şi a preferat să meargă în camera ei. În scurt timp, bătrâna s-a trezit cu un cuţit la gât, bărbatul lovind-o violent în zona cervicală şi lăsând-o într-o baltă de sânge. Cuprins de remuşcări, agresorul a încercat să îşi înfigă acelaşi cuţit în inimă, însă fără succes. Cei doi au ajuns împreună la spital, iar după două zile bărbatul s-a aruncat de la etajul 3 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, reuşind să îşi încheie socotelile cu viaţa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro