• în urma anchetei demarate de Direcția Control Intern din cadrul Poliției Române au fost aplicate sancțiuni disciplinare pentru polițiștii implicați în dosarul crimei din Mircea Vodă, când o femeie a fost ucisă de bărbatul alături de care trăia • victima a sunat disperată la 112, dar polițiștii nu au fost în stare nici după o zi să depisteze imobilul din Mircea Vodă de unde s-a sunat •redactorii ”Obiectiv” au solicitat date la Inspectoratul General al Poliției Române, iar informațiile arată că, față de patru polițiști, au fost dispuse sancțiuni disciplinare conform dispozițiilor art. 58, alin 1, din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, fără precizări exacte • am fost informați că procedura cercetării disciplinare este în desfășurare și față de alți doi polițiști, urmând ca la finalizarea cercetării disciplinare să fie dispuse măsurile legale • în iunie anul trecut, Rădița Dumitrașcu, de 44 de ani, și Dumitru Lalu, de 50 de ani, au fost găsiți fără viață în casa lor, iar procurorii au stabilit că a fost o crimă urmată de sinucidere
Polițiști trași la răspundere pentru moartea unei femei! În urma anchetei demarate de Direcția Control Intern au fost aplicate sancțiuni disciplinare pentru polițiști implicați în dosarul crimei din Mircea Vodă! Reamintim că o femeie a fost ucisă de bărbatul alături de care trăia, deși a sunat la numărul de urgență 112, pentru a cere ajutor. Polițiștii au aflat că apelul provenea din localitatea Mircea Vodă, numai că la fața locului nu au reușit să identifice cu exactitate casa de unde a sunat apelanta care a fost apoi găsită moartă.
După acest caz șocant, din localitatea Mircea Vodă, produs în iunie anul trecut, când Rădița Dumitrașcu, de 44 de ani, și Dumitru Lalu, de 50 de ani, au fost găsiți fără viață în casa lor, cu semne de agresiune, ofițeri de la Poliția Română- Direcția Control Intern au venit la Brăila, pentru anchetă. Astfel, mai mulți polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila (IPJ) au fost cercetați de Direcția Control Intern din cadrul Poliției Române, după ce s-a stabilit că, în urmă cu o zi de a fi ucisă, Rădița a sunat la 112 și a cerut ajutor, fără a spune unde se află, iar poliția a localizat apelul și a aflat că acesta provenea din localitatea Mircea Vodă. Și-atât! Abia a doua zi s-a aflat adresa exactă de unde sunase femeia, după ce biata de ea fusese ucisă chiar de concubin, care apoi și-a luat viața.
Modul stupid în care Rădița și-a găsit sfârșitul, după ce a încercat să cheme poliția pentru a fi ajutată să scape cu viață, a făcut vâlvă în presă și a atras atenția Inspectoratului General al Poliției Române Poliției Române. În acest context, echipa din cadrul Direcției Control Intern a sosit la Brăila pentru a efectua verificări cu privire la gestionarea cazului dramatic.
După aproape trei luni de la oribila crimă, în august anul trecut, Poliția Română ne-a comunicat că a fost dispusă cercetarea prealabilă în cazul a șase polițiști. ”În urma verificărilor efectuate de specialiștii Direcției Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu privire la evenimentul la care faceți referire, a fost dispusă cercetarea prealabilă în cazul a 6 polițiști, fiind în curs de desfășurare. Menționăm că, în conformitate cu art. 59 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, «Cercetarea prealabilă are ca scop stabilirea existenței/inexistenței abaterii disciplinare și a vinovăției, cu privire la aspectele sesizate sau cunoscute, la cauzele și împrejurările concrete în care acestea s-au produs», iar acestea se desfășoară cu respectarea principiilor statuate de art. 58^2, din același act normativ. Conform prevederilor art. 12, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare: «informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare» sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor”, se arăta în răspunsul primit de la Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) - Centrul de Informare şi Relaţii Publice, la sfârșitul lunii august 2024.
Rezultatul cercetării: patru polițiști sancționați , iar alți doi sunt anchetați
În baza unei noi solicitări transmise de redactorii ”Obiectiv Vocea Brăilei”, către IGPR, ni s-a comunicat că deja s-au aplicat sancțiuni pentru o parte dintre polițiștii care au efectuat cercetări în dosarul crimei de la Mircea Vodă. La data de 23 aprilie, polițiștii de la IGPR ne-au transmis răspunsul pe care îl prezentăm în următoarele rânduri: ”Cu privire la informațiile solicitate, legate de modul de intervenție al polițiștilor la evenimentul menționat de dumneavoastră, în cursul lunii iunie 2024, o comisie din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, s-a deplasat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila pentru verificarea modului de intervenție al polițiștilor.
În urma activităților desfășurate a fost dispusă cercetarea prealabilă față de mai mulți polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. Facem precizarea că față de 4 polițiști au fost dispuse sancțiuni disciplinare conform dispozițiilor art. 58, alin 1, din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. De asemenea procedura cercetării disciplinare este în desfășurare față de alți 2 polițiști, urmând ca la finalizarea cercetării disciplinare să fie dispuse masurile legale ce se impun”. Studiind legea și articolul la care face referire adresa de la IGPR, am constatat că răspunsul este evaziv.
Astfel, conform art 58 alin 1), Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate poliţiştilor sunt:
a) mustrare scrisă;
b) diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni;
c) amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare pe o perioadă de 1-3 ani;
d) trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut;
e) destituirea din poliţie.
În consecință, am revenit cu o nouă adresă către IGPR care să ne lămurească referitor la sancțiunea exactă, aplicată celor 4 polițiști.
În locuința din Mircea Vodă au fost găsite două cadavre
Reamintim că, în dimineața de 11 iunie, au fost găsite trupurile neînsuflețite ale celor doi concubini. Primele investigații ale medicilor legiști arătau ca atât femeia, cât și partenerul ei aveau mai multe răni de cuțit pe corp. Varianta plauzibilă luată în calcul de anchetatori era o crimă urmată de sinucidere. După descoperirea cadavrelor din locuința din Mircea Vodă, surse din cadrul anchetei ne-au confirmat că a existat un apel la 112 și că polițiștii ar fi încercat să afle, în ziua anterioară crimei, luni, 10 iunie, de unde s-au auzit țipetele.
După cum v-am mai informat, Dumitru Lalu, bărbatul de 50 de ani, a făcut, în trecut, 5 ani de închisoare, dintr-o condamnare de 9 ani pronunțată de Tribunalul București, pentru tentativă la omor față de fosta soție, care a divorțat de el între timp. Bărbatul a ieșit din închisoare în anul 2022 și părea să aibă o relație cât se poate de normală cu femeia care a ajuns să fie înjunghiată mortal. Cei doi își construiseră o casă la Mircea Vodă, unde locuiau, însă totul s-a sfârșit tragic.
Acest sfârșit tragic putea fi evitat
În ziua de luni, 10 iunie, ora 12.31, la Dispeceratul SNUAU 112 Brăila a fost înregistrat un apel telefonic, în care se aude o femeie care țipă și spune că se află în pericol, fără a preciza date privind identitatea sau locul în care se află. Apelul la 112 a fost însoțit de date de localizare. Imediat, în localitatea Mircea Vodă au fost dirijate două echipaje din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca, pentru a efectua verificări. Inexplicabil, nu au fost obținute date care să confirme faptul că în zonă ar fi avut loc un conflict, s-au purtat discuții cu locuitorii din zonă, pentru identificarea imobilului unde ar fi avut loc conflictul, încercându-se, totodată, identificarea apelantei. Niciuna dintre persoanele audiate nu a putut recunoaște numărul apelantei și nici nu a oferit informații care să ajute la identificarea locației sau femeii care a sunat la 112.
Potrivit polițiștilor, s-a încercat reapelarea postului telefonic, dar fără rezultat, numărul fiind alocat unei cartele pre-pay neînregistrate. Din verificările efectuate și datele obținute ulterior, telefonul aparținea chiar femeii de 44 de ani, din comuna Mircea Vodă, care a fost găsită moartă.