Criză de studenţi la Brăila! Ingineria şi-a acoperit doar jumătate din locurile la buget | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Criză de studenţi la Brăila! Ingineria şi-a acoperit doar jumătate din locurile la buget

• după prima etapă, la specializarea Inginerie mecanică s-au înscris doar 19 studenţi pe cele 40 de locuri bugetate, iar la Inginerie şi Management sunt 14 studenţi pe cele 30 locuri bugetate • în schimb, la Agronomie s-au înscris 43 studenţi, numărul acestora depăşind cele 30 locuri subvenţionate de stat • la facultăţile din ţară concurenţa a fost acerbă

 

Prima etapă de admitere la facultate s-a încheiat pentru tinerii care au ales Universitatea “Dunărea de Jos”. La fel ca anul trecut, în timp ce unele specializări au fost “luate cu asalt” de tineri, la Brăila puţini sunt cei care au optat pentru Facultatea de Inginerie şi Agronomie, la două din cele trei specializări disponibile locurile fiind ocupate doar pe jumătate. Astfel, pentru Inginerie mecanică s-au înscris 19 studenţi (40 locuri bugetate), iar la la Inginerie şi Management 14 studenţi (30 locuri bugetate). În schimb, la specializarea Agronomie numărul doritorilor a depăşit numărul locurilor subvenţionate de stat, fiind 43 candidaţi înscrişi pentru cele 30 locuri bugetate.

Per total, la Universitatea “Dunărea de Jos” s-au înscris în prima etapă peste 2.000 tineri pentru cele 1.510 locuri la buget. Cea mai mare concurenţă s-a înregistrat la următoarele specializări: Kinetoterapie – 4,44 candidaţi/loc, Drept – 3,11 candidaţi/loc, Finanţe – 3,19 candidaţi/loc, Contabilitate – 2,95 candidaţi/loc. De asemenea, concurenţă de peste 2 candidaţi pe un loc se înregistrează şi la Şiinţele educaţiei (2,81), Medicină (2,69), Inginerie mecanică (2,3), Educaţie fizică şi sport (2,28) şi Arhitectură Navală (2,04).

La polul opus, specializările unde s-au înscris doar câţiva studenţi sunt: Inginerie industrială - 2 candidaţi/ 20 locuri; Teatru şi artele spectacolului – 4 candidaţi/10 locuri; Limbi Moderne Aplicate – 9 candidaţi/17 locuri.

Record de înscriseri la facultăţile din ţară

Anul acesta marile facultăţi au fost mai “vânate” ca niciodată de tinerii care au ieşit de pe băncile liceului. Spre exemplu, potrivit Mediafax, la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca numărul candidaţilor care şi-au depus dosarele în prima săptămână de admitere este mai mare decât cel înregistrat în întreaga perioadă de înscrieri din anul 2018, fiind aproape 15.000 de absolvenţi de liceu înscrişi la licenţă.

Potrivit unui comunicat al UBB, cea mai căutată facultate este cea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA), unde au fost depuse 2.689 de dosare pentru studiile de licenţă, urmată de Facultatea de Matematică şi Informatică – cu 1.821 de dosare, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei - cu 1.395 de dosare depuse, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, unde au fost depuse 1.173 de dosare, respectiv Facultatea de Drept, care are aproape 1.020 de candidaţi înscrişi.

În sesiunea de admitere din luna iulie 2019, aproape 22.000 de candidaţi (21.937) s-au înscris la cele 19 facultăţi ale Universităţii din Bucureşti, cel mai mare număr de candidaţi din ultimii trei ani. În 2017, Universitatea din Bucureşti a înregistrat peste 20.800 de înscrişi la programele de studii universitare de licenţă, iar în 2018 un număr de circa 21.500 de candidaţi au optat să studieze la una dintre facultăţile universităţii. Universitatea din Bucureşti a înregistrat, în medie, o concurenţă de aproape 5 candidaţi înscrişi/loc bugetat. Printre studenţi s-au numărat şi 106 elevi olimpici.

La Universitatea Politehnică din Bucureşti s-au înscris pste 5.600 de candidaţi pe cele 4.800 de locuri disponibile la buget. Cei mai mulţi înscrişi sunt la Facultatea de Electronică - 1.152 candidaţi, Automatica şi Calculatoare – 1.144 candidaţi; Transporturi – 512.

Medicina a fost şi în acest an foarte căutată, numai la Iaşi, la Medicină generală concurenţa fiind 3,71 candidaţi/loc.

Facultăţile unde au rămas locuri libere după prima etapa vor organiza o nouă rundă de admiteri în toamnă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro