Cu 25 de deputaţi, noua formaţiune devine cea de-a treia forţă în legislativul cu 300 de locuri, înaintea To Potami (de centru) şi a partidului Zori Aurii, de extremă dreapta, fiecare cu 17 parlamentari. Potrivit Constituţiei, Unitatea Populară poate primi cel de-al treilea mandat exploratoriu pentru formarea unui nou executiv, după demisia anunţată joi seară de prim-ministrul Alexis Tsipras.
Pe de altă parte, liderul partidului conservator Noua Democraţie (cea mai mare formaţiune de opoziţie), Evangelos Meimarakis, va încerca să formeze un nou guvern, chiar şi minoritar, pentru a evita organizarea de alegeri anticipate, cerute de Tsipras, care a solicitat un nou mandat pentru a putea pune în aplicare pachetul de asistenţă negociat cu creditorii internaţionali. În opinia lui Meimarakis, alegerile sunt ultima opţiune, nu prima, aşa cum vrea Tsipras.
Totuşi, formarea unui nou guvern este însă puţin probabilă, o coaliţie cu To Potami şi PASOK neasigurând o majoritate parlamentară. La fel de improbabil este şi ca un guvern minoritar să primească sprijinul celorlalte partide.