Criza CNSAS impaca democratii si liberalii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Criza CNSAS impaca democratii si liberalii

Incepind de saptamina trecuta, nu mai avem securisti. Curtea Constitutionala a rezolvat problema cu o simplitate dezarmanta, desfiintind Colegiul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Ar fi fost si mai simplu daca magistratii CC ar fi sters intr-o maniera identica toti cei 45 de ani de comunism. Dar nu, ei au ales sa faca o corectie la o lege care infiinta ilegal - spun magistratii CC - o noua instanta in Romania. De parca alte institutii care dau sentinte (Protectia Consumatorului, Consiliul Concurentei, Inspectoratul de Stat in Constructii, viitoarea Agentie Nationala de Integritate etc.) n-ar functiona dupa aceleasi principii: control/verificare si verdict/amenda. Interesant este ca, in cazul CNSAS, au ridicat vocea doar personalitatile nepopulare care au primit eticheta de informator sau colaborator al organului represiv comunist. Destui altii - profesori, scriitori, ziaristi, chiar si un ambasador - si-au asumat vina pentru fapte savirsite cu peste 20 de ani in urma, acceptind ca pierderea increderii celor din jur este pretul pe care il au de platit.
Dovada ca verdictele de colaborare cu fosta Securitate nu erau definitive este ca acestea puteau fi contestate in orice instanta judecatoreasca din Romania. In multe cauze s-a dat dreptate CNSAS (Mona Musca, de exemplu), iar daca procesul lui Dan Voiculescu-Felix ar merge mai departe, n-ar fi exclus ca instanta sa confirme cindva, la final, ca fostul sef al conservatorilor a facut parte din armata de turnatori ai regimului comunist. Numai ca, din pacate, procesul se va suspenda in lipsa Colegiului, iar Voiculescu, Stanoiu si altii ca ei au posibilitatea astfel sa-si recistige reputatia prin abandonul fortat al CNSAS.
Trebuie adaugat ca legea dupa care functiona incomoda institutie nu a fost perfecta - a recunoscut chiar initiatorul ei, Constantin Ticu Dumitrescu. Drept urmare, scoaterea CNSAS in afara legii dupa mai bine de 7 ani de functionare - taman cind dosarele cele mai grele abia intrasera in custodia Colegiului - are un punct de plecare corect. Acum, pe decizia exagerata a Curtii Constitutionale se bat aceleasi tabere politice pe care le stim de 18 ani: PSD-PRM-PC contra PNL si PD, carora li s-a alaturat UDMR ca satelit al formatiunii de guvernamint. Acestea din urma, cu sprijinul societatii civile, cauta fiecare pe cont propriu un colac de salvare. Ceilalti se fac ca rezolva probleme mai stringente ale tarii. Aflat la putere, Tariceanu s-a trezit servit de magistratii Curtii cu un veritabil ou de aur. Daca va sti sa gestioneze corect criza, atunci are sanse sa-si recupereze o parte din popularitatea pierduta in ultimii trei ani. Altfel, vom continua sa-i caram in spinare - si chiar sa-i descoperim prin Parlament - pe fostii securisti, pe informatorii si colaboratorii lor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro