Cu antibiotice sau fără? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cu antibiotice sau fără?

Comisia Europeană a anunțat că va acorda un premiu de un milion de euro persoanei sau colectivului de cercetători care va elabora un test rapid prin care să se stabilească dacă un pacient are sau nu nevoie de tratament cu antibiotice, transmite Agerpres. Această inițiativă urmărește „stoparea folosirii excesive a antibioticelor și a creșterii rezistenței antimicrobiene, care anual omoară 25.000 de persoane și implică cheltuieli medicale și prin pierderi de productivitate a muncii de aproximativ 1,5 miliarde de euro".
CE a făcut acest anunț simultan cu publicarea raportului său asupra celui de-al cincilea plan de acțiune împotriva rezistenței antimicrobiene, care prezintă progresele înregistrate în fiecare din cele 12 direcții de acțiune preconizate.
Eforturile în acest domeniu se vor număra printre prioritățile Comisiei Europene și pentru 2016. În acest context, va fi cofinanțat din fonduri europene un proiect de promovare a utilizării adecvate a antibioticelor la om și care va susține creșterea calității antibioticelor prescrise copiilor.
Premiul anunțat face parte dintr-o serie de cinci distincții care vor fi oferite în cadrul programului Horizon 2020, de finanțare a sectorului de cercetare și inovare.
CE a lăsat o libertate totală de gândire, scopul fiind acela de a se „găsi cea mai promițătoare și eficientă soluție". Se cere ca testul să fie rapid, ieftin, ușor de administrat și cât mai puțin invaziv pentru pacienți. Cu ajutorul acestui test, medicii vor putea stabili dacă poate fi tratată cu antibiotice, în deplină siguranță, o persoană cu afecțiuni ale căilor respiratorii.
Candidații își pot depune lucrările la concurs în intervalul 10 martie 2015 - 17 august 2016.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro