Cui îi pasă de interesele elevilor? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cui îi pasă de interesele elevilor?

Tocmai de aceea sindicaliştii s-au gândit să ia atitudine, ameninţând din nou cu greva generală şi boicotarea examenelor naţionale. Profesorii se luptă cu Ministerul, având sindicalişti care să-i apere, iar cei care ajung să fie sacrificaţi pe fondul acestor lupte, în care tronează doar salariile şi sporurile, suntem noi, elevii. Nu ştiu dacă vreodată din '90 până acum s-a gândit cineva la interesele elevilor, dacă i-a păsat cuiva că de fapt că noi suntem cei prinşi la mijloc, că noi avem cel mai mult de suferit.

Eu nu vreau să arăt cât de bună este reforma pe care o face Ministerul, căci o găsesc plină de lipsuri, ci doar să subliniez că nimeni, de la profesori la Minister nu este cât de puţin interesat de ceea ce credem sau avem noi nevoie în învăţământul ăsta şubrezit. Nimeni nu s-a gândit vreodată că nevoile elevilor sunt cele care ar trebui să conteze, nu interesele băneşti ale profesorilor sau interesele politice ale guvernanţilor. Nu s-a gândit nimeni să ne întrebe cum vedem noi, elevii, lucrurile sau care ne sunt nevoile. Stăm la şcoală între şase, şapte ore pe zi, iar acasă mai lucrăm încă vreo şapte. Iar dacă în toate aceste şapte ore am fi făcut ceva cu adevărat util, poate aş fi fost mulţumită. Pentru că nu găsesc rostul decât pentru jumătate din program, cealaltă jumătate e timp pierdut degeaba. Şi mai ales atunci când eşti nevoit să fii prezent la ora de religie şi eşti îndoctrinat cu ortodoxism, când tu ai vrea, de fapt, să faci mai mult sport, literatură, limbi străine sau orice altceva, care să aibă legătură cu ceea ce vrei să faci în viitor. E normal să te simţi neîndreptăţit? Eu cred că da. Iar acesta e doar un exemplu.

Cum se face că în ţările civilizate, la nivelul cărora vrem să ajungem, dorinţele elevilor sunt respectate, fiind liberi să aleagă? Cum se face că acolo se poate, iar la noi izbucnesc atât de multe conflicte? Cum de ei învaţă 25 de ore pe săptămână, iar noi până la 35? Poate pentru că în România fiecare trebuie să ţipe, să se impună, să-şi apere interesele, cu excepţia elevilor. Iar interesele noastre sunt aruncate la gunoi, fără să ţină cineva seamă de ele. De asemenea, spre deosebire de ţările din U.E., elevii români nici măcar nu au dreptul să aleagă ceea ce doresc. Trebuie să ne supunem frumuşel turmei, pentru că la noi aşa-zisele opţionale nu se pot face pe grupe, fiind puse în faţă tot interesele profesorilor, păstrarea catedrelor şi banilor dumnealor, în niciun caz dorinţele şi trebuinţele noastre.

Totuşi, ar trebui să vă gândiţi că ne-am săturat să suportăm să fim prinşi în mijlocul luptelor profesorilor şi guvernanţilor, orgoliilor şi intereselor celor ce plutesc deasupra noastră.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro