Cum au făcut mişto cei din PSD de Marian Dragomir pentru a paişpea oară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum au făcut mişto cei din PSD de Marian Dragomir pentru a paişpea oară

Probabil că ăia mari se săturaseră să îl ia peste picior pe Vanghelie, aşa că atunci când l-au văzut pe Dragomir au zis la unison: "Ăsta ar fi bun, are potenţial".  Iar când au mai auzit că Dragomir creşte porumbei, practicând, sanchi, sportul columbofil, concluzia aproape că a venit de la sine: "E perfect pentru caterinca noastră!"

Dragomir este nenea ăla care, în noiembrie 2008, a pierdut locul de senator în favoarea lui Cibu, deşi el luase 49% dintre voturi în colegiul său, în timp ce fostul primar liberal de Brăila ieşise abia pe poziţia a treia. Un prim pas imens făcut cu stângul, care a devenit imediat ţinta miştourilor în partid. Şi zic asta pentru că băieţii îl salutau după înfrângere, luându-l cu "dom' senator", la modul ironic, desigur. Apoi l-au împins pe Dragomir pe lista pentru europarlamentare, dar pe un loc absolut neeligibil. A 12-a sau a 14-a poziţie, nu mai ştiu sigur ce loc i-a fost rezervat lui Dragomir la europarlamentarele din 2009. Cu această ocazie, îmi aduc aminte că şeful PSD Brăila a ieşit în conferinţă de presă şi a anunţat că Dragomir are şanse să devină europarlamentar. Glume de Concivia, evident!

Iar zilele trecute, ce credeţi? Marian Dragomir a fost invitat special, la Bucureşti, la Congresul Tinerilor Social Democraţi, ocazie cu care a fost recompensat cu titlul "Tânăr senior". Adică, înţeleg eu, Marian Dragomir nu mai este atât de tânăr încât să activeze în TSD, dar nici atât de copt încât să poată promova pe bune la seniori. El rătăceşte cumva între cele două lumi, fiind pierdut în galaxie. Şi probabil va sta aşa încă mulţi ani de-acum încolo, când în sfârşit va fi gata să poată fi primit cu drepturi depline în rândul seniorilor. Problema este că Marian Dragomir va fi atunci un simplu moşneag juvenil, ca Ion Iliescu, care abia îşi va aduce aminte că la un moment dat a fost un tânăr senior de mare perspectivă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro