Cum a dezlegat CCR problema votului din cazul Şova | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum a dezlegat CCR problema votului din cazul Şova

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizarea şefului CSM şi a constatat că există conflict de natură constituţională între autorităţi, urmând ca Senatul să redacteze hotărârea referitoare la cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova.
Ieri dimineaţă, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că, dacă va fi constatată existenţa unui conflict între autorităţi în cazul Sova, va fi propusă "o dezlegare. Pe de altă parte, preşedintele Curţii a precizat că nu există o sancţiune scrisă dacă Parlamentul omite să pună în acord deciziile CCR. "Scrie doar că Parlamentul este obligat, în cazul în care o lege înainte de promulgare este declarată neconstituţională, că trebuie să o pună în acord cu decizia Curţii. Dar dacă nu o face nu scrie nicăieri ce se întâmplă", a arătat preşedintele CCR.

Legea statutului senatorilor

Zegrean a explicat că va trebui să se ţină cont şi de faptul că Parlamentul a modificat articolul care face obiectul sesizării. "Discutăm ce a mai rămas din sesizări. Sigur că va trebui să constatăm lucrul acesta că unul dintre motivele de sesizare a fost acesta că refuză să pună de acord Legea statutului senatorilor şi deputaţilor cu dispoziţiile constituţionale. Ori, acum am înţeles că s-a întâmplat. (...) Dar e bună şi sesizarea la ceva", a mai spus şeful CCR. Prin urmare, ce a decis Curtea ?
"În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Senatul României, declanşat de refuzul acestuia din urmă de a redacta şi publica hotărârea care atestă rezultatul votului dat în plenul Senatului. Senatul are obligaţia de a redacta hotărârea adoptată în şedinţa plenului din 25 martie prin care atestă rezultatul votului cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova, de a comunica hotărârea autorităţilor publice competente şi de a o publica în Monitorul Oficial al României. Decizia este definitivă şi general obligatorie", a explicat CCR într-un comunicat.

Contestaţia PNL, inadmisibilă

În acelaşi timp, Curtea a respins contestaţia PNL ca devenită inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art.173 din Regulamentul Senatului, ce a fost modificat.
Pe 7 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis cu 292 de voturi pentru şi un vot împotrivă că urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a unui parlamentar pot fi aprobate cu votul majorităţii deputaţilor sau senatorilor prezenţi la şedinţă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro