Cum i-a cuminţit toarşu diriginte Mortu pe derbedeii din CJ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum i-a cuminţit toarşu diriginte Mortu pe derbedeii din CJ

Este sfătos cu colegii, umblă să îi dojenească atunci când greşesc, dar nu sare calul cu ameninţări (mâine, să vii cu tac-tu tuns la şcoală!) sau invective (eşti iremediabil de idiot, te las pe toamnă). Preşedintele-profesor Viorel Mortu pare că a primit pe mână o clasă cu elevi problemă, pe care înainte de ai învăţa carte trebuie să îi înveţe bunele maniere. Nu de puţine ori l-am perceput pe Viorel Mortu ca pe un tovarăş diriginte de modă veche, care are răbdare cu elevii, care este dispus să repete lecţia de 100 de ori, până o va înţelege şi prostul clasei. Dar toarşu diriginte Mortu este şi el om. Are şi el limitele lui, nu e făcut din fier ca Robocop sau Terminator. Uneori lui Mortu i se suie dracii la cap şi parcă ar vrea să le spună două de mamă elevilor (consilierilor) problemă. Se abţine însă cu stoicism, înghite în sec în timp ce zâmbeşte cu maxilarele încleştate de furie şi cred că numără în gând până la 10. După care îi trece. Dar îi ţine minte pe derbedeii care nu o dată i-au deranjat ora (şedinţa) şi l-au scos din pepeni. Ştiu, ar fi foarte simplu dacă ar putea să îi lase repetenţi pe consilierii judeţeni care au dovedit în nenumărate rânduri că nu au ce căuta în Consiliul Judeţean (CJ) Brăila, dar, din păcate pentru toarşu diriginte Viorel Mortu, aceştia nu pot fi daţi afară decât în vara lui 2016 (sau mai devreme, la anticipate), când se vor organiza alegeri. Bun, şi până atunci ce să facă Viorel Mortu? Să aştepte să îl tâmpească de cap golanii din CJ? Nu, bre, toarşu diriginte Mortu a trecut la acţiune. De exemplu, la cea mai recentă şedinţă a CJ i-a rugat pe cei de la TV Brăila să vină să transmită în direct lucrările din plen. Acuma nu o fi TV Brăila vreun CNN, încât să îi vadă tot mapamondul pe consilierii judeţeni care obişnuiesc să vorbească porcos, să îşi arate reciproc degetul mijlociu, dar are acolo o brumă de spectatori fideli. Şi ce să vezi? Auzind că vor fi filmaţi, consilierii-problemă, cum ar fi, de pildă, Nicu Niţă, şi-au raşchetat discursurile, au renunţat la expresiile triviale şi, în general, au avut un comportament corespunzător în şedinţă. Aşadar, se poate.Totul e ca golanii din CJ Brăila să audă cele trei cuvinte magice: "Băieţi, sunteţi în direct!".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro