Cum trebuie să vă comportaţi la o nuntă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum trebuie să vă comportaţi la o nuntă

Nunta este un moment important în viaţa tinerilor care îşi întemeiază o familie, dar şi în viaţa părinţilor şi a celor apropiaţi tinerei familii aflată la început de drum. Prilej de bucurie şi emoţie, nunta trebuie să fie un moment frumos, de neuitat pentru toţi cei care participă la un astfel de eveniment, scrie agerpres.ro.
Dacă aţi primit o invitaţie la nuntă, primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să mulţumiţi pentru invitaţie şi să confirmaţi participarea sau, dacă nu puteţi onora invitaţia, să prezentaţi scuze şi să anunţaţi că nu veţi merge, adresând urări de bine tânărului cuplu care se căsătoreşte. Este important pentru cei care organizează nunta să ştie câte persoane vor participa la petrecere, pentru a şti câte meniuri trebuie comandate la restaurant.

Punctualitatea este foarte importantă

În cazul în care participaţi la nuntă, este foarte importantă punctualitatea. Dacă participaţi la cununia religioasă, evitaţi să ajungeţi după ce a început slujba de cununie, iar dacă aţi întârziat, intraţi în biserică discret, fără a perturba oficierea evenimentului. După ce a fost încheiată oficierea slujbei de cununie, veţi felicita mirii, naşii, părinţii mirilor.
Dacă nu participaţi la cununia religioasă şi mergeţi direct la restaurant, la sosire veţi ciocni un pahar de şampanie cu mirii, naşii, toţi cei care vă vor întâmpina. Vă veţi aşeza la locurile care v-au fost rezervate. În cazul în care sunteţi la masă cu persoane pe care nu le cunoaşteţi, este politicos să vă prezentaţi şi să purtaţi o conversaţie agreabilă cu aceştia, veţi avea de petrecut ore bune împreună.
Invitaţii nu se vor grăbi pe ringul de dans, oricât de mult le-ar plăcea o anumită melodie, până când nu va începe dansul mirilor. Ei sunt cei care deschid dansul, iar apoi tot ei sau unul dintre organizatori vor invita pe toată lumea la dans.

Atenţie cu băutura!

În situaţia în care nu sunteţi buni dansatori, nu veţi sta întreaga seară lipiţi de scaun la masă, veţi da impresia că nu vă simţiţi bine la nuntă, spre dezamăgirea mirilor. Încercaţi să dansaţi măcar de două-trei ori, pe ritmuri lente, care nu cer cine ştie ce măiestrie de dansator. Veţi avea grijă să beţi cu moderaţie, pentru că nimic nu e mai neplăcut la o nuntă decât un invitat în stare avansată de ebrietate, care nu-şi mai poate controla nici mişcările, nici cuvintele.
Dacă aveţi un regim special, aveţi grijă să anunţaţi din timp organizatorii, pentru a vi se pregăti meniu special, spre exemplu vegetarian. Nu veţi pleca de la nuntă înainte de momentul festiv al tăierii tortului.

Fără tenişi sau pantofi de sport

Tinuta pe care o veţi alege pentru nuntă va fi elegantă, doamnele vor alege o rochie sau un compleu, iar domnii vor purta costum clasic. Doamnele trebuie să evite ţinutele de culoare albă, deoarece albul este rezervat miresei. Pantofii doamnelor vor fi cu toc.
Tinerii trebuie să evite să vină la nuntă îmbrăcaţi ca pentru club, în jeans şi tricou. Nu este politicos nici să poarte tenişi sau pantofi de sport.
În cazul în care vremea este rece sau ploioasă şi aveţi pardesiu sau pelerină, le veţi lăsa la garderobă, nu veţi veni cu ele la masă. Dacă aţi pregătit un cadou pentru miri, acesta va fi frumos ambalat, însoţit de o felicitare sau de o carte de vizită pe care veţi scrie câteva cuvinte şi vă veţi semna. Nu este neapărat nevoie să înmânaţi personal cadoul mirilor, îl puteţi lăsa în locul rezervat cadourilor.

E nepoliticos să umpleţi farfuria cu vârf

Chiar dacă masa cu băuturi este în apropiere, nu este politicos să vă duceţi să vă umpleţi singuri paharul. Aşteptaţi să vină un ospătar la masă şi-i veţi spune ce doriţi să beţi.
Dacă mâncarea este adusă în farfurii, veţi mânca atât cât puteţi, iar când aţi hotărât că nu mai mâncaţi, veţi pune tacâmurile aşezate paralel pe farfurie. Dacă este o nuntă la care mâncarea este pe o masă specială, de unde trebuie să vă serviţi singuri, veţi lua ceea ce doriţi, punând cu lingura din bol sau din platou în farfuria dumneavoastră. E nepoliticos să umpleţi farfuria cu vârf. Puteţi să mai luaţi şi mai târziu, dacă mai doriţi.
Fumătorii vor avea grijă să nu aprindă ţigara lângă o persoană care mănâncă. Sunt şi locuri speciale pentru fumat, dacă doriţi să faceţi acest lucru în timp ce persoanele de la masa dumneavoastră mănâncă.
La plecare, vă veţi lua rămas bun de la miri, de la părinţii acestora, de la naşi, mulţumind pentru invitaţie şi adresându-le urări de bine.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro