Asocierea dintre "Mondialu" şi Mircea Băsescu nu reprezintă un gest creştinesc, aşa cum vrea să transmită fratele preşedintelui. Este, în realitate, o palmă la adresa unei ţări întregi, un atac crunt la adresa bunului-simţ (atât cât o mai exista) şi a firescului moral (care tinde să devină în fapt o excepţie în faţa unui comportament tot mai anormal, din păcate, al majorităţii românilor). De ce să ne mai mire că nu ştiu ce poliţist năşeşte pe nu ştiu ce infractor, că sunt prieteni de beţii şi petreceri ori că nu ştiu care primar e mână-n mână cu interlopi de tot felul, dacă fratele preşedintelui intră de bună-voie într-o asemenea asociere, mirat chiar că există cineva care se arată indignat de gestul său?! Acest tip de cumetrie este, în fapt, forma cea mai răspândită de asociere dintre politic şi crima organizată, dintre anchetatori şi infractori ori dintre clasa politică şi afaceriştii din economia subterană. Gestul fratelui preşedintelui nu face însă decât să confirme o realitate tristă a acestei ţări: România se manelizează, şi nu doar din punct de vedere al muzicii în sine, ci al comportamentului social general, al valorilor la care ne raportăm şi al normelor după care ne orientăm. Asistăm, de fapt, la o decădere morală pe care tot mai puţini o conştientizează, iar preşedintele, cu al său comportament public, nu face parte, din păcate, din această ultimă categorie. Poate că ar fi fost firesc ca Traian Băsescu să se disocieze public de gestul fratelui său, dacă nu ar fi fost de acord cu acesta, aşa cum a ştiut să-i ia apărarea, atunci când Mircea Băsescu a fost acuzat de implicare în afaceri necurate cu arme. Dar, cum spuneam, firescul şi-a schimbat înţelesul în România, o ţară care are nu doar preşedintele care i se cuvine, ci şi un frate de preşedinte pe care îl merită.
Cumetria, ca politică de stat
"Năşitul" unei familii de interlopi chiar de către fratele actualului preşedinte nu face decât să oficializeze astfel de relaţii trainice în ceea ce priveşte imunitatea infractorilor de tot felul în faţa unor anchetatori, şi aşa timoraţi sau controlaţi de clasa politică. Degeaba ar putea spune susţinătorii lui Traian Băsescu - şi nu numai - că nu este treaba preşedintelui ce face fratele său sau orice alt membru al familiei, pentru că niciun astfel de argument nu poate sta în picioare. Asta într-o ţară normală - categorie în care România nu doar că nu are ce căuta, dar faţă de care se îndepărtează pe zi ce trece. Ce face oricare membru al familiei preşedintelui ar trebui să-l preocupe şi pe şeful statului, mai ales atunci când este vorba de un frate responsabil, cu afaceri numeroase şi cu capul pe umeri, nu de vreo rudă "rebelă", o oaie neagră a familiei, de care nimeni nu vrea să mai audă.
