Curtea Constituţională discută în 27 ianuarie contestaţia privind legea care interzice fumatul în spaţii publice închise | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Curtea Constituţională discută în 27 ianuarie contestaţia privind legea care interzice fumatul în spaţii publice închise

Curtea Constituţională discută în 27 ianuarie 2016 contestaţia formulată de 33 de senatori referitoare la legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise.

Sesizarea a fost înregistrată marţi la Curtea Constituţională şi va fi analizată în 27 ianuarie 2016, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din cadrul CC.

Un grup de 33 de senatori a depus, luni, la Curtea Constituţională contestaţia referitoare la legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Cei 33 de senatori care au semnat contestarea susţin că raţiunea sesizării Curţii Constituţionale "nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia «spaţiului public închis», interzicerea fumatului în spaţiile private devenite prin efectul legii spaţii publice închise, a excepţiilor de la interdicţia de a fuma (celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă şi zonele de tranzit din aeroporturi, în care sunt amenajate camere speciale -n.r.) şi a interzicerii vânzării la bucată a trabucurilor (ţigări de foi)".

În documentul înaintat Curţii Constituţionale se precizează că prin definirea spaţiului public închis ca orice spaţiu destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o formă de discriminare.

Iniţiatorii sesizării mai susţin, în documentul citat, că prin aplicarea legii antifumat se creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de siguranţă şi cele aflate în tranzit într-un aeroport, pe de-o parte, şi ceilalţi cetăţeni fumători, pe de altă parte.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro