Cutiile negre ale Airbusului prăbuşit în Atlantic vor fi căutate cu un minisubmarin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cutiile negre ale Airbusului prăbuşit în Atlantic vor fi căutate cu un minisubmarin

Această dată a fost anunţată la 2 iulie, când a fost prezentat primul raport al anchetei BEA.

"O a doua etapă a căutărilor va începe după 14 iulie, cu alte mijloace şi conform unei alte metode", a declarat la 2 iulie Alain Bouillard, oficial în ancheta BEA. Această a doua fază va dura o lună. Căutările vor fi efectuate cu ajutorul navei franceze Pourquoi Pas, echipată cu două vehicule de scufundare, micul submarin Nautile şi robotul Victor.

"Nu am pierdut speranţa" de a găsi cutiile negre, a declarat directorul general al Ai France-KLM, Pierre-Henri Gourgeon, într-un interviu publicat în ediţia de joi a cotidianului Le Figaro.

Sistemele de înregistrare a parametrilor zborului sau cutiile negre ale avionului sunt foarte importante pentru aflarea cauzelor accidentului. Balizele la care erau legate urmau să emită cel puţin 30 de zile de la accident, însă anchetatorii au estimat că vor emite probabil până la 10 iulie.

Sarcina este complexă, având în vedere adâncimea (evaluată la 3.000-5.000 de metri) şi relieful fundului Oceanului Atlantic în zona unde s-a prăbuşit avionul care transporta 228 de persoane.

Sistemele de înregistrare se află în nişte cutii metalice de culoare portocalie, deosebit de solide, create pentru a rezista la şocuri extrem de violente, la flăcări puternice şi sub apă la adâncimi mari pentru o perioadă lungă de timp.

La bordul unui avion sunt două astfel de sisteme: FDR (Flight Data Recorder, care înregistrează parametri de zbor) şi CVR (Cockpit Voice Recorder, care înregistrează vocile şi zgomotele din cabina piloţilor). Cu o lungime de 48 de centimetri, o înălţime de 15 centimetri şi o lăţime de 12 centimetri, FDR permite reconstruirea traiectoriei, funcţionării echipamentelor şi acţiunilor echipajului. CVR, mai mic, conţine înregistrările conversaţiilor din cabina piloţilor, şi, uneori, chiar a ceea ce se întâmplă în cabină, iar o analiză acustică permite chiar analizarea stării în care se aflau motoarele.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro