Dacă va pierde alegerile de preşedinte al CJ, Stancu va trebui să se mute din Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacă va pierde alegerile de preşedinte al CJ, Stancu va trebui să se mute din Brăila

Cel puţin aşa susţin oamenii de la CSOP, care au realizat sondajul de opinie prezentat, miercuri, de ziarul "Obiectiv". Nu mă surprinde deloc diferenţa dintre Sergiu Diacomatu (47%) şi Bunea Stancu (36%). Sincer, cred că această diferenţă de 11 procente ar putea să crească, depinde însă cum va înţelege Diacomatu să îşi optimizeze campania electorală. Stancu nu mai are cum să crească. În primul rând, nu mai are de unde să crească. Dimpotrivă, cred că timpul nu poate să lucreze decât în defavoarea lui Stancu, contracandidaţii lui având zeci de oportunităţi la îndemână de a-i ciupi din voturi şi, evident, din electoratul din ce în ce mai subţiat, care i-a rămas încă alături.

Mai sunt însă trei săptămâni până la alegeri, timp în care se pot întâmpla multe. Aşadar, să nu ne pripim cu concluziile. În orice caz, dacă va fi ca Diacomatu să fie noul preşedinte al CJ Brăila, atunci trebuie spus încă de pe acum un lucru. Şi anume, că nu Diacomatu a câştigat alegerile, ci că Bunea Stancu le-a pierdut. De fapt, ceea ce face Stancu de 8 ani încoace nu înseamnă altceva decât şubrezirea punţilor către electorat, alungarea votanţilor (inclusiv a celor tradiţionali, care încă mai cred în comunism, în egalitatea de şanse, în sistemul unic care îi apără de vremea rea de afară!). Bunea Stancu s-a izolat de toţi. De colegii de partid, căci sunt convins că există destui oameni destupaţi la minte în PSD Brăila cărora le este ruşine că sunt colegi cu un meltean agramat, de teapa lui Bunea Stancu. Dar ce să facă bieţii pesedişti? Tac din gură şi îndură, rugându-se să scape naibii mai repede de satrap, de cel care i-a făcut de nenumărate ori să lase capul în pământ de ruşine.
Ehei, staţi numa' să vedeţi ce se va întâmpla (repet, dacă se va întâmpla) în ziua în care Bunea Stancu nu va mai fi preşedinte al CJ Brăila. În secunda doi, în PSD se vor întoarce armele împotriva dictatorului, iar Bunea Stancu va pierde şi preşedinţia PSD Brăila. Ce să mai, Stancu va pierde absolut tot dacă va fi învins de Diacomatu. Poate ca gestionar de aprozar să îşi mai găsească de muncă în Brăila, dar stau şi mă întreb cine naiba e atât de nebun încât să se combine cu unul ca el?
Cel mai probabil, Stancu va rămâne simplu consilier judeţean, fiind condamnat să se zbată în anonimat. După ce ai fost jupân timp de 8 ani peste tot judeţul, acum să fii unul dintre cei 30 şi ceva de indivizi care ridică mâna la vot? Uau, asta cred că îl va durea rău de tot pe Bunea Stancu. De asta zic că, în cazul în care va detronat de Diacomatu, pentru Bunea Stancu se închid, practic, toate drumurile. Poate cel către DNA să fie bine măturat şi asfaltat, ca să nu se plângă fostul preşedinte că îşi rupe pantofii lui de mii de euro în gropile de pe drum, în timp ce merge să dea declaraţii cu privire la acuzaţiile pe care procurorii i le aduc.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro