Dacia Unirea - Dunarea Galati 0-0 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea - Dunarea Galati 0-0

Formatia braileana a sustinut, joi dupa-amiaza, pe stadionul Progresul, o partida de verificare cu Dunarea Galati insa putinii spectatori prezenti nu au avut posibilitatea de a urmari un joc la inaltimea pretentiilor celor doua partenere.
Galatenii au dominat in prima repriza, dar portarul Olteanu a avut patru interventii foarte bune la suturile lui Milea, Avanu, Nejneru si Antohi.
Dacia a avut o ocazie clara prin Ungureanu la care s-a remarcat portarul galatean Mirica si-a mai creat o actiune spre finalul reprizei insa Ochia a sutat de la 25 de metri, fara a-i pune mari probleme portarului advers.
Partea secunda a inceput cu o ratare a galatenilor, Milea sutind din pozitie foarte buna, la o palma de bara din dreapta a portii lui Iliuciuc, noul intrat in poarta Daciei.
Gazdele au reusit doua actiuni mai consistente la mijlocul reprizei. La prima Zagan a trimis un lung de linie pentru Sigartau, acesta a centrat in fata portii si, din coltul careului de 6 metri, Corcoveanu a sutat pe linga poarta. Citeva minute mai tirziu, unul dintre jucatorii sositi in probe la echipa pregatita de Ion Gigi, Alexandru Radu a trimis mingea in bara transversala a portii galatene.
Meciul s-a incheiat cu o mare ratare a oaspetilor. Dupa un contraatac pe partea dreapta Apostol a sutat de la patru metri insa Burghelea a pus un picior salvator si a trimis mingea in corner.
"Inca sintem in perioada cautarilor si pare ca ea se prelungeste in defavoarea noastra. Avem deja creat un nucleu, dar ne mai trebuie neaparat citiva jucatori", a declarat la finalul meciului antrenorul Ion Gigi. La partida nu numai ca a asistat si chiar s-a implicat in discutii cu Ion Gigi privind evaluarea jucatorilor sositi in probe si Daniel Iftodi, cel care va indeplini un dublu rol la gruparea braileana, de jucator si antrenor secund.
In prima repriza Dacia a evoluat in formula: Olteanu - Ghidarcea, Posteuca, Calin, Cristofan - Girleanu, Predica, Ochia, Macarie - Ungureanu, G. Radu.
In partea secunda gazdele au avut o alta componenta si anume: Iliuciuc (min. 75: Mitrea), Zagan, Burghelea, Suciu, Sandru - D. Dumitru, A. Radu, Ghinea, M. Gheorghe - Sigartau, Corcoveanu.
Dunarea: Mirica - Nejneru, Munteanu, Velescu, Bozga - Lorent, Bogos, Mogos, Avanu - Milea, Antohi. Au mai jucat Stoicescu, Cernat, Savin, Motoc, Birladeanu, Apostol, Bozean.
Astazi, de la ora 10.00, Dacia va sustine un nou meci de verificare, partenera fiindu-i Viitorul Insuratei, formatie care a promovat in Divizia C.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro