Dacia Unirea a pierdut cu 2-0 la CS Afumaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea a pierdut cu 2-0 la CS Afumaţi

• printr-un banner, jucătorii Daciei Unirea au transmis din nou un mesaj autorităţilor brăilene “10 luni plătite doar cu promisiuni, conducem fotbalul brăilean pe ultimul drum!”• “Noi ne-am exprimat în teren la nivelul la care suntem din punct de vedere valoric şi organizatoric”, a declarat antrenorul Alin Pânzaru

 

Jucătorii Daciei Unirea s-au prezentat la partida cu CS Afumaţi, iar la salutul oficial al publicului au afişat din nou un un banner pe care scria “10 luni plătite doar cu promisiuni, conducem fotbalul brăilean pe ultimul drum!”, un mesaj către administraţia locală brăileană, care deşi a promis încă din luna august că va ajuta financiar echipa fanion a oraşului, nici până la acest moment nu a rezolvat problema. În aceste condiţii, Dacia Unirea a pierdut fără drept de apel în deplasarea de la CS Afumaţi, iar scorul afişat pe tabelă la finalul partidei putea fi cel puţin dublu raportat la ocaziile avute de echipa antrenată de Vasile Neagu. Echipa gazdă a deschis scorul foarte repede,în minutul 5 prin Răzvan Patriche, iar până la pauză ilfovenii s-au jucat cu ocaziile de gol. La rândul ei, Dacia Unirea ar fi meritat să înscrie, pentru că şi-a creat două ocazii de gol, dar Alexandru Pop şi Cubleşan nu au reuşit să-l învingă pe Marinescu. În repriza a doua s-a jucat de asemenea tot în jumătatea brăileană, însă echipa gazdă a înscris cel de-al doilea gol abia în cel de al patrulea minut de prelungire prin Dorin Burlacu, jucătorul introdus după pauză a şutat de la 10 metri la rădăcina barei fără speranţe pentru Ţicrea. Tot Cubleşan a irosit cea mai mare ocazie de gol a brăilenilor în partea a doua a meciului.

“Noi ne-am exprimat în teren la nivelul la care suntem din punct de vedere valoric şi organizatoric. Băieţii au făcut tot ce au putut, dar am întâlnit o echipă foarte bună şi nici dacă aveam tot lotul nu puteam câştiga la Afumaţi. Rezultatul este unul mincinos, putea fi 5 sau 6-0 pentru ei”, a declarat antrenorul Alin Pânzaru la finalul partidei.

 

Dacia Unirea: Ţicrea – Niţă, Covaciu, Stănciulescu, C. Mihai (min. 60: Iosofache) – P. Ioan (min. 34: Dima),  Bucur – E. Oprea, Roşu, Cubleşan (min. 70: Banyoi) – A. Pop.

Antrenor: Alin Pânzaru

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro