Mergi la conţinutul principal

Dan Şova scapă şi de arestul la domiciliu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, ieri, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul senatorului Dan Şova. Şova este anchetat pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora. Potrivit DNA, între anii 2011 şi 2014, a primit aproximativ 100.000 de euro de la un denunţător pentru a-l determina pe directorul CET Govora, Mihai Bălan, să încheie contracte de asistenţă juridică cu o anumită firma de avocatură. Contractul a fost sub forma unui abonament lunar, a cărui valoare se ridica la 10.000 de euro, susţin procurorii, transmite TVR.
Decizia a fost luată de un complet de divergenţă, format din trei judecători, după ce doi magistraţi nu au căzut de acord, săptămâna trecută, asupra măsurii preventive ce trebuie aplicată în cazul lui Dan Şova. Cel de-al treilea judecător intrat în completul de divergenţă a înclinat balanţa în favoarea judecării lui Dan Şova în libertate sub control judiciar.

Interdicţii pentru Şova

Pe durata celor 60 de zile de control judiciar, Dan Şova trebuie să respecte mai multe obligaţii printre care: să se prezinte în instanţă ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia locuieşte, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau de câte ori este chemat; să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; să nu comunice în mod direct sau indirect, pe orice cale, cu inculpatul Mihai Bălan, precum şi cu martorii din cauză: Veronica Cristina Voinescu, Teodor Voinescu, Simona Ciuru, Alin Aurel Niculae Brîncuşi, Ileana Cristina Dinţică, Radu Ştefan Cernov, Denise Bălan, Rada Dumitru, Neghină Ion Pădureţu, Radu Iulian Ţenea, Constantin Lepădat, Carmen Manuela Alexandrescu, Petre Grigore, Ilinca Daniel, Doru Constantin, Ion Găzaru şi Cristian Rizea.
Dan Şova a fost eliberat din arest preventiv în 22 ianuarie şi plasat în arest la domiciliu, iar pe 26 ianuarie a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă în legătură cu un contract de asistenţă juridică de la CET Govora.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro