Dan Puric şi-a lansat, la Brăila, cartea "Fii demn!" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dan Puric şi-a lansat, la Brăila, cartea "Fii demn!"

Teatrul "Maria Filotti" a găzduit, marţi, lansarea celei de-a treia cărţi a lui Dan Puric, intitulată "Fii demn !", ocazie cu care autorul a ţinut şi o conferinţă pe tema demnităţii. În faţa unei săli arhipline, Dan Puric a pledat, timp de două ore, în favoarea celor mai importante repere - simţul valorii şi credinţa, într-un discurs condimentat cu umor, stârnind aplauze, râsete şi tăceri îndelungi. "Am venit să vă vorbesc despre demnitate. Acesta este pretextul. De fapt, am venit să ne întâlnim, pentru că prin însăşi prezenţa dumneavoastră aici, arătaţi gradul acela de demnitate care nu a fost răpit acestui popor. Prezenţa dumneavoastră aici, ca şi a confraţilor dumneavoastră în ţară la aceste întâlniri, pentru că nu sunt conferinţe, sunt întâlniri, denunţă această dăinuire împotriva politicii făcute sistematic, de distrugere şi de aducere a omului la nivelul de supravieţuire. Demnitatea o aveţi, doar să vă bucuraţi de ea, de asta am venit, nu să o definesc", a spus Dan Puric.
Volumul "Fii demn !" este compus dintr-o colecţie de povestiri, eseuri, amintiri, interviuri, toate structurate în 6 capitole. Scrisă la persoana întâi, cartea este confesiunea unui om care, cu sensibilitate dar şi cu luciditate, redescoperă reperele necesare oricărui român: mama, pământul şi martirii neamului.
Optimismul incurabil al autorului faţă de posibilităţile României izvorăşte şi din încrederea faţă de noua generaţie. Cu o scriitură simplă, dublată de un fin simţ al umorului, autorul cărtii "Fii demn!" reconstruieşte prin prisma unui demers personal o lume la răscruce, ce-şi caută rostul, dar care, în esenţa ei, nu şi-a pierdut simţul valorii şi credinţa.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Brăila şi Muzeul Brăilei, în colaborare cu Primăria Brăila şi Teatrul "Maria Filotti", alături de Asociaţia Provita Galaţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro