Mergi la conţinutul principal
Prescripție penală parțială în dosarul atacului asupra baschetbaliștilor americani

Dasaev judecat, complicii liberi

• instanța superioară, Curtea de Apel Galați, a admis prescrierea faptei pentru patru inculpați, acuzați de ”loviri și alte violențe” sau ”tulburarea ordinii publice” • oricum, aceștia fuseseră condamnați de Tribunalul Brăila la închisoare cu suspendare • în cazul altor inculpați au rămas pedepsele din prima instanță, din luna mai anul trecut, care erau tot cu suspendare • principalul inculpat - Husein Daniel Gabriel, acuzat de o faptă mult mai gravă, tentativă de omor, și condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare de Tribunalul Brăila, este judecat în continuare, într-un alt dosar disjuns din cel inițial • alături de el mai este judecat și Tătaru Vasile, cel care l-a găzduit pe Dasaev, acuzat de favorizarea infractorului, care primise trei ani închisoare în primă instanță • termenul în acest dosar la CA Galați este stabilit pentru luna iunie

 

Condamnat în primă instanță, pentru tentativă de omor, la pedeapsa de 12 ani închisoare, interlopul Husein Daniel Gabriel, zis Dasaev, a formulat apel, alături de ceilalți inculpați, iar dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel (CA) Galați. La instanța superioară s-a dat sentința finală, pe 8 mai, nu însă și pentru principalul acuzat – Dasaev, dar și un alt inculpat – Tătaru Vasile, acuzat de favorizarea infractorului, cei doi fiind încă judecați într-un alt dosar disjuns din cel întocmit inițial. Fapta comisă de Dasaev este mult mai gravă, iar pe linie juridică și pedeapsa prevăzută este una mult mai mare.

Lucrurile s-au lămurit definitiv doar pentru complicii lui Dasaev, mai exact pentru patru inculpați care, după ce în primă instanță primiseră pedepse cu suspendare, până la urmă au scăpat de răspunderea penală, beneficiind de prescriptia răspunderii penale, în condițiile în care au fost judecați pentru ”lovire sau alte violențe” sau ”tulburarea ordinii și liniștii publice”, fapte mai puțin grave decât tentativa de omor sau favorizarea infractorului, pentru care sunt judecați Husein Daniel Gabriel - Dasaev, respectiv Tătaru Vasile

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Mocanu Georgel pentru săvârșirea infracțiunii de ”lovire sau alte violențe”, întrucât la data de 14.11.2023 a intervenit prescripția răspunderii penale. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Mocanu Georgel pentru săvârșirea infracțiunii de ”tulburarea ordinii și liniștii publice” și infracțiunii de ”lovire sau alte violențe”, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale (...). Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Matei Valentin pentru săvârșirea infracțiunii de ”lovire sau alte violențe” și ”tulburarea ordinii și liniștii publice”, întrucât la data de 14.11.2023 a intervenit prescripția răspunderii penale. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Dobraniș Valentin pentru săvârșirea infracțiunii de ”tulburarea ordinii și liniștii publice”, întrucât la data de 14.11.2023 a intervenit prescripția răspunderii penale. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Niculae Daniel Vasile pentru săvârșirea infracțiunii de ”mărturie mincinoasă”, întrucât la data de 14.11.2023 a intervenit prescripția răspunderii penale. Definitivă”, se arată în soluția instanței superioare.

Mai este de așteptat până se va da pronunțarea în noul dosar - 250/44/2024 -  termenul de judecată a fost stabilit pentru luna iunie, după cum se arată pe site-ul instanței, asta după ce la primul termen din 9 mai s-a dispus amânarea.

 

Pedepsele date de Tribunalul Brăila

Reamintim că, la Tribunalul Brăila, inculpatul Husein Daniel Gabriel, zis Dasaev, a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru tentativă de omor, el fiind acuzat că a înjunghiat doi sportivi de origine americană, în seara zilei de 15 septembrie 2018, pe holul băii terasei “The Music Pub” de lângă patinoar.

Inculpatul Mocanu Georgel, zis “Barză”, a primit pedeapsa principală rezultantă de 10 luni și 20 de zile de închisoare, cu suspendare, iar inculpatul Matei Valentin a primit pedeapsa de 10 luni de închisoare, tot cu suspendare.

La rândul său, inculpatul Dobraniș Valentin avea pedeapsa de 4 luni de închisoare, cu  suspendare, iar inculpatul Niculae Daniel Vasile a primit pedeapsa de 1 an și 2 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit.

Și alți inculpați au primit tot pedepse cu suspendare. Inculpatul Bulza Valentin Cătălin, avea 4 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe (persoană vătămată Mc Claim Joseph Wantee Ekow), și tulburare a ordinii și liniștii publice, cu suspendare; pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare în sarcina inculpatului Fătăligă Nicușor, pentru mărturie mincinoasă, cu suspendare; pedeapsa de 1 an și 2 luni de închisoare în sarcina inculpatului Niculae Daniel Vasile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, cu amânare aplicării pedepsei; pedeapsa de 8 luni de închisoare pentru inculpatul Popa Florian, zis “Făcăleț”, pentru mărturie mincinoasă, tot cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere.

Acuzați de mărturie mincinoasă în acest dosar au fost agenții de pază Nicușor Fătăligă, Daniel Vasile Niculae și Popa Florian.

Inculpatul Tătaru Vasile de 58 de ani, vrânceanul care l-a găzduit pe Dasaev după atacul violent, a primit pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului, însă în cazul acestuia pedeapsa nu este definitivă, întrucât el este încă judecat, alături de Dasaev, în dosarul disjuns.

 

Atacul asupra bachetbaliștilor

Doi baschetbaliști americani au ajuns la spital și au intrat direct în sala de operație, după agresiunea din urmă cu cinci ani și jumătate. După cum v-am informat în edițiile anterioare, Dasaev a ajuns la arest după ce procurorii l-au acuzat că ar fi înjunghiat doi sportivi ai clubului de baschet Cuza Sport, de origine americană, în seara zilei de 15 septembrie 2018, pe holul băii terasei ”The Music Pub”. Conflictul a fost unul spontan. Dasaev a fost arestat pentru tentativă de omor. Încă de la început, acesta a fost principalul suspect. În urma anchetei, a rezultat faptul că o singură persoană i-ar fi înjunghiat pe sportivi, față de Dasaev fiind emisă ordonanță de reținere după atacul violent. Inculpatul și-a susținut tot timpul nevinovăția.

În același dosar au fost judecați Nicușor Fătăligă, Daniel Vasile Niculae și Popa Florian (agenți de pază) - acuzați de mărturie mincinoasă, Georgel Mocanu, Valentin Dobraniș și Valentin Cătălin Bulza - acuzați de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, și Vasile Tătaru - acuzat de favorizarea infractorului.

În vara lui 2019, Husein a fost trimis în arest la domiciliu, iar în noiembrie 2020, prin decizie definitivă a Curții de Apel Galați, a fost înlocuită măsura arestului la domiciliu, cu măsura preventivă a controlului judiciar.

Procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Husein, a stabilit că, în seara de 15 septembrie 2018, la ora 0.00, inculpatul Dasaev împreună cu nepoata sa și I. V., cel care conduce de obicei mașina inculpatului, plus prietena acestuia, au mers la clubul “Music Pub Garden”, situat în imediata vecinătate a patinoarului de lângă Grădina Mare.

După aproximativ jumătate de oră, la club au venit persoanele vătămate Bowie JR Darrell Steven și Mc Claim Joseph Wantee Ekow și doi martori - Keyes și Johnson, care s-au așezat la o masă situată lângă peretele toaletei, unde s-au întâlnit cu două tinere. Cele două persoane vătămate și cei doi martori erau jucători de baschet legitimați la Clubul Sportiv “Cuza” Brăila, toți cei patru fiind afroamericani, și datorită staturii specifice jucătorilor de baschet ieșeau în evidență, fiind remarcați de majoritatea persoanelor prezente.

Astfel, în seara respectivă, persoanele vătămate s-au întâlnit cu mai mulți colegi din clubul sportiv și apropiați ai acestora.“La ora 1.11, inculpatul Husein Daniel Gabriel a mers la toaletă și a trecut prin imediata apropiere a persoanei vătămate Bowie JR Darrell Steven fără a avea niciun contact cu acesta ori cu vreo altă persoană. Din înregistrările camerelor de supraveghere reiese că persoana vătămată și martorul cu care stătea de vorbă continuau să se comporte firesc, fără a acorda vreo atenție deosebită inculpatului Husein și fără a i se adresa în vreun fel, atitudinea acestora dovedind tocmai lipsa oricărei interacțiuni anterioare. Inculpatul Husein Daniel Gabriel s-a întors subit și i-a aplicat persoanei vătămate Bowie JR o lovitură de pumn în zona mandibulei. Persoana vătămată nu s-a dezechilibrat și nu și-a pierdut coordonarea, astfel că inculpatul i-a mai aplicat lovituri de pumn. În continuare, inculpatul a prins-o pe persoana vătămată cu brațele, iar cei doi s-au împins și au căzut pe podea, iar în conflict au intervenit Mc Claim Joseph și alți doi martori, care l-au tras și lovit cu pumnii pe inculpat”, au stabilit anchetatorii.

Din anchetă a reieșit că persoanele vătămate au fost izolate în zona centrală a terasei mici, iar inculpatul Husein i-a aplicat lovituri repetate cu cuțitul persoanei vătămate Bowie JR Darrell Steven, care a căzut înspre peretele din spatele localului, iar inculpatul a continuat să îi aplice lovituri de cuțit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro