Datoriile la CET, "piatră de moară" la gâtul Primăriei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Datoriile la CET, "piatră de moară" la gâtul Primăriei

Situaţia datoriilor acumulate de asociaţiile de proprietari către CET pare să se agraveze. Aurel Simionescu a adus din nou în discuţie, în cadrul unei conferinţe de presă, problema spinoasă a restanţelor către S.C. CET S.A. Conform declaraţiei acestuia, din 130 de miliarde de lei vechi datorii, până în prezent au fost recuperate numai 4 miliarde. Din spusele acestuia, probabil că până la începutul iernii se vor mai încasa încă 20 de miliarde de lei, rămânând o sumă uriaşă restantă. În acest context se poate ajunge cu uşurinţă la situaţia de a se întrerupe furnizarea agentului termic către populaţia racordată la sistemul centralizat. "Mă uit la încasările de la energie termică, pe care le tot discutăm. Cu o datorie de 130 de miliarde de lei vechi, am încasat doar 4 miliarde. Dacă mergem în felul ăsta, în trei luni care mai urmează până în noiembrie, o să mai încasăm vreo 20, deci o să rămânem cu peste 100 de miliarde datorie totală", a declarat Simionescu. Edilul-şef nu învinuieşte toate asociaţiile de proprietari, de aceea, în august, acesta a anunţat că va avea o întâlnire cu reprezentanţii administratorilor pentru a lămuri situaţia. "Sunt şi oameni care nu plătesc, sunt şi administratori care au plecat cu banii, sunt şi administratori care plătesc cum vor dumnealor, deci lucrurile sunt ceva mai complicate. Am zis ca în luna august să facem o întâlnire cu reprezentanţii administratorilor. Sunt şi administraţii care sunt la zi cu toate datoriile şi e păcat să îi băgăm pe toţi în aceeaşi oală. Că au furat este o altă treabă, altcineva trebuie să se ocupe de chestiunea asta", a concluzionat sursa citată.

Simionescu: "Sunt lucruri în comun pe care asociaţiile de proprietari nu şi le gestionează foarte bine"

În cadrul întâlnirii, primarul a ţinut să explice de ce instituţia pe care o conduce nu se poate implica concret într-un control în privinţa asociaţiilor de proprietari. "Legea vorbeşte despre sprijin, coordonare şi nu despre control. Noi ne-am mai dus către ei, am încercat diverse forme din acestea în care controlul să fie un sprijin, dar ei au un statut aparte, sunt persoane juridice, au preşedinte, comitet, un administrator, cu câţiva salariaţi şi au şi comisii de cenzori care trebuie să facă acest lucru. Din păcate, preşedinţii de asociaţii şi administratorii sunt din zonă, stau împreună acolo şi nu vor să se supere unii cu alţii. Când lucrurile sunt liniştite, toată lumea este mulţumită, însă când lucrurile încep să se complice, încep să se acuze unii pe alţii. Deci, sunt lucruri în comun pe care ei nu şi le gestionează foarte bine din varii motive", a specificat edilul-şef.
Simionescu a reamintit ideea contorizării şi a plăţii individuale, menţionând că spre deosebire de anul trecut, când situaţia a decurs negativ, în prezent semnalele venite din partea cetăţenilor au fost pozitive pe acest subiect. "Eu vă aduc aminte că atunci când am încercat anul trecut să facem contorizarea şi plata individuală, a ieşit o mare supărare. Am reluat discuţia respectivă, am pus-o pe site. Iar acum, când constată că lucrurile nu merg în direcţia potrivită, lumea este de acord că ar fi bine să se ducă către acele persoane să încaseze direct. Deci, nu putem să lăsăm lucrurile aşa, dar pe de altă parte, asociaţiile au legea şi atribuţiile lor şi trebuie să îşi gestioneze problemele", a încheiat primarul.

Ionel Alexandru critică situaţia deplorabilă a CET-ului

Liderul PNG Brăila, Ionel Alexandru, a ţinut să îşi exprime poziţia vizavi de situaţia actuală a societăţii furnizoare de energie termică, precum şi decizia sa de a intra în Adunarea Generală a Acţionarilor. "Sunt cel care a decis desprinderea CET-ului în 1992 din cadrul Combinatului de la Chiscani. Practic, aş putea spune că sunt naşul CET-ului. La mine au venit, eram senator atunci şi şeful partidului de guvernământ - FSN. Acum am acceptat să intru în AGA pentru că doresc să văd situaţia exactă a acestei unităţi aflată în prag de faliment, deoarece aici s-au produs o serie de nereguli crase, strigătoare la cer şi care au dus această situaţie chiar pe marginea prăpastiei", spune consilierul. Pe de altă parte, Alexandru consideră că este inadmisibil ca cei din conducerea CET să aibă salarii "dolofane", în timp ce achizitorii şi încasatorii să primească un venit minim pe economie. "Din cauza asta nu se colectează aceste datorii. Nu este normal ca un şofer de director să aibă salariu 25 de milioane şi un încasator să aibă 7. Va trebui să punem la punct lucrurile aici, cât mai rapid şi mai clar. Nu sunt de acord cu astfel de măsuri luate, cum s-ar spune, cu sabia la gât, de a debranşa anumite zone doar pentru eficacitate, timp în care, conducerea unităţii nu ia nicio măsură pentru a îmbunătăţi activitatea întreprinderii", a încheiat sursa citată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro