David a fost condus pe ultimul drum | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

David a fost condus pe ultimul drum

Trupul neînsufleţit al tânărului a fost scos la suprafaţă de apele fluviului, în ziua de 13 iunie, în zona Plajei Lipoveneşti. Un pescar care se afla cu barca pe Dunăre a observat cadavrul şi l-a tras la mal. Omul a sunat la 112, iar lucrătorii de la Biroul de Poliţie Transporturi s-au deplasat imediat la faţa locului. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală de unde a fost ridicat de familie şi înmormântat creştineşte.

Reamintim că, în ziua de 10 iunie, în jurul prânzului, David Piroşcă a plecat de şcoală şi s-a dus pe malul fluviului, cu un coleg de clasă, pentru a face o baie. Tinerii au mers în apropiere de Nava "Mureş", iar David s-a dezbrăcat de haine şi a intrat în apă, fiind singurul care ştia să înoate. Colegul lui a rămas pe mal şi la un moment dat l-a auzit strigând după ajutor, iniţial crezând că face o glumă. După ce şi-a dat seama că David este tras de curent şi nu mai poate să iasă, băiatul rămas pe mal a început să ceară ajutor. Un tânăr de 20 de ani care se afla în zonă a sărit în apă şi a încercat să îl salveze pe David, dar, din cauza curenţilor foarte puternici, nu a reuşit să îl prindă. Familia băiatului a venit într-un suflet pe malul Dunării şi a sperat până în ultima clipă că acesta va ieşi viu din apă. "Colegul lui, Ştefăniţă, mi-a spus că el a intrat în apă să înoate şi l-a tras curentul, nu a mai putut ieşi. Era cel mai bun băiat din clasă, şi colegul lui, ei amândoi erau prieteni. Ştia să înoate, nu performant, nu a luat lecţii de înot, dar a învăţat de la alţi băieţi. Băiatul primise o bursă la două facultăţi din America, dar nu era totală, trebuia să vedem dacă putem găsi sponsori. Oricum se pregătea să dea la Târgu Mureş la medicină dentară. Nu îmi vine să cred! Doamne Dumnezeule! Era un copil foarte bun. Am şase copii, trei băieţi şi trei fete, el era primul băiat. Nu îmi vine să cred, tot mai sper să îl găsească în viaţă", ne-a spus atunci mama lui David, Nicoleta Piroşcă.

0115mort2Speranţele s-au spulberat însă sâmbătă dimineaţă, când trupul neînsufleţit al lui David a fost scos la suprafaţă de apele Dunării. Colegii băiatului şi profesorii de la Liceul "Panait Cerna" sunt şi acum în stare de şoc şi nu le vine să creadă că David nu mai este printre ei.

Pentru a preveni astfel de tragedii, poliţiştii de la Biroul de Poliţie Transporturi atrag încă o dată atenţia copiilor să nu se scalde în locul neamenajate. " Este nenorocire! Suntem în prima lună de vară şi avem deja trei copii înecaţi. Chiar dacă ştiu să înoate, ei nu au voie să se scalde în locuri neamenajate, este foarte periculos, curenţii sunt foarte puternici", a precizat comisar Costel Crintea, şeful Biroului TF.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro