Deţinuţii au curăţat zăpada pentru bătrâni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deţinuţii au curăţat zăpada pentru bătrâni


Mai multe persoane private de libertate au răspuns afirmativ atunci când directorul instituţiei le-a solicitat să-i sprijine în lupta cu zăpada, care blocase întreaga curte, inclusiv căile de acces. Astfel, sub directa coordonare a membrilor Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, 6 deţinuţi au participat la această acţiune de deszăpezire. "Spiritul civic şi-a făcut astfel, din nou, simţită prezenţa în rândul persoanelor private de libertate, după ce la începutul lunii ianuarie formaţia vocal-instrumentală a penitenciarului a adus o clipă de fericire în sufletul vârstnicilor", a precizat subcomisar Simona Cioară, purtător de cuvânt al Penitenciarului Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro