Deţinuţii au vizitat Muzeul de Ştiinte ale Naturii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deţinuţii au vizitat Muzeul de Ştiinte ale Naturii

Astfel de activităţi au loc periodic, în vederea atenuării influenţei negative a privării de libertate asupra personalităţii şi comportamentului persoanelor aflate în spatele gratiilor. "Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială organizează activităţi cultural-artistice, cu caracter educativ şi stimulativ, în vederea dezvoltării şi încurajării unor atitudini prosociale, precum şi a dinamizării relaţiilor cu mediul de suport, astfel avându-se în vedere continuarea susţinută a procesului de reeducare şi resocializare a persoanelor private de libertate. Obiectivul activităţii organizate în comunitate vizează pregătirea pentru viaţa din comunitate a persoanelor aflate în perioada premergătoare liberării din penitenciar", a precizat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila, subcomisar Simona Cioară.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro