De azi înainte, felicitările, masa şi dansul vor fi asigurate de Constantin Dumitriu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De azi înainte, felicitările, masa şi dansul vor fi asigurate de Constantin Dumitriu

I-a dat afară din partid pe Giana Pătraşcu şi pe Stănel Necula, după care am crezut că s-a apucat de treabă. Să reziste în opoziţia de la Brăila, să scoată în faţă oameni noi, credibili, să aibă puncte de vedere consistente, să nu vorbească doar de dragul de a declara nimicuri în conferinţele de presă. O vreme chiar s-a descurcat binişor. Nu că ar fi făcut Constantin Dumitriu cine ştie ce mărgică la Brăila, dar măcar nu a căzut de circar, de saltimbanc cu coif portocaliu pe cap. Aproape că se împlinise anul de când Dumitriu avea o atitudine de lider de partid aflat în opoziţie, iar la un moment dat chiar m-am gândit să-l sun să îl felicit. Numai că Dumitriu mi-a luat-o înainte cu felicitările. Nu, nu vă gândiţi că m-a sunat să mă felicite, căci încă nu am ajuns secretarul judeţului şi nici nu mă numesc Nicu Filote.

Nu vă ascund faptul că am rămas destul de surprins când am auzit ce-a putut declara Constantin Dumitriu, felicitându-l pe Filote pentru simplul fapt că acesta, având legea de partea lui, a refuzat să mai facă sluj în faţa jupânului Bunea Stancu. Şi m-am întrebat ce naiba l-o fi apucat pe Dumitriu. Am zis că este posibil să fi încurcat cănile şi să fi băut ceai din cana lui Viorel Balcan. Dar era imposibil, pentru simplul fapt că Balcan nu bea din cană. Poate că o fi fumat ceva tare, care l-a făcut să se simtă precum Bob Marley în zilele lui de glorie. În sfârşit, nu mai stau acum să iau jdemii de variante în calcul, căci oricum nu mă ajută cu nimic, ci constat doar că Dumitriu este pe zi ce trece tot mai mirat de normalitate.
Dacă zilele trecute l-a felicitat public pe Nicu Filote, ce urmează? Să îl felicite pe primarul Simionescu că vine zilnic la serviciu? Să îl aplaude în picioare pe Bunea Stancu pentru că a reuşit să se abţină să nu înjure pe cineva timp de 5 minute? Să îi felicite pe antrenorii CF Brăila că nu au luat bătaie la mai mult de 4 goluri diferenţă?

Păi, în cazul ăsta, dacă tot se pricepe să felicite pe oricine, poate că Dumitriu ar trebui să îşi deschidă o firmă de aia... cum îi zice... de felicitat... de organizat nunţi. Păcat, pentru că, iacătă, a ratat deja un bun moment de a face un ban cinstit, felicitându-i pe tinerii însurăţei Cătălin Boboc şi Gheorghe Bunea Stancu. Asta înseamnă o obligaţie în plus pentru Dumitriu, pentru că eu am o vorbă: dacă la nuntă nu ai venit, atunci la divorţ trebuie să fii prezent negreşit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro