De azi se pot lua bilete la «De ce eu?» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De azi se pot lua bilete la «De ce eu?»

De astăzi, de la ora 12.00, la Agenţia Teatrului "Maria Filotti" se vor putea procura biletele pentru a viziona filmul "De ce eu?" al lui Tudor Giurgiu, în care joacă trei dintre cei mai cunoscuţi actori brăileni. Este vorba de Emilian Oprea - interpretul rolului principal, al procurorului Panait, Alin Florea - care interpretează personajul inspirat de procurorul Alexandru Lele, şi Liviu Pintileasa - care joacă rolul unui coleg al procurorului Panait. Filmul va rula joi, de la ora 19.00 la Casa Tineretului. Un comunicat de presă al teatrului precizează că, din iniţiativa conducerii instituţiei, organizatorii lansării au decis să vândă bilete pentru acest film şi prin Agenţia teatrului, nu numai prin rezervări online. "Încurajaţi de marele interes al multor brăileni ce ne-au contactat în ultimele zile, vis-a-vis de dorinţa de achiziţionare de bilete, vă aşteptăm în număr cât mai mare la evenimentul cultural care confirmă, o dată în plus, valoarea actorilor şi a trupei brăilene în general", se mai aminteşte în comunicat. Alături de cei trei actori brăileni, la premiera filmului vor fi prezenţi regizorul Tudor Giurgiu şi actorii Mihai Constantin şi Andreea Vasile.

"De ce eu?" - un film despre realitatea dură din România

"De ce eu?", prima producţie românească ce poate fi încadrată în genul thriller politic, a fost de curând invitată la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Scenariul este inspirat de cazul procurorului Panait care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui procuror din Oradea, Alexandru Lele, şi a presiunilor exercitate asupra sa. Cristian (Emilian Oprea) este un tânăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupţie în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt şi îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă şi se expune unor revelaţii dureroase şi neaşteptate. În film mai joacă: Dan Condurache, Lucreţia Mandric, Sore Mihalache, Ionuţ Caras, Virgil Ogăşanu.
"Filmul despre Panait e, oarecum, filmul despre eşecul unei generaţii din care fac parte. Care a crezut că schimbările politice ale anului 1989, că despărţirea de comunism va însemna o rupere definitivă cu sistemul vechi mafiot şi corupt. În 2002, anul morţii lui Panait, dar şi în prezent, realitatea românească e una dură: vechii ofiţeri şi activişti din Securitate monopolizează nu doar afaceri importante, ci şi poziţii importante în politică", declară regizorul Tudor Giurgiu, care semnează scenariul împreună cu Loredana Novak. "De ce eu?" este cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, după "Legături bolnăvicioase" şi "Despre oameni şi melci", şi s-a bucurat de cronici pozitive în presa internaţională de la Berlin. "De ce eu?" este produs de Libra Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Eurimages, Programul Media şi SEE Cinema Network, cu participarea HBO România. Co-producători sunt: Hai-Hui Entertainment, Chouchkov Brothers şi Cor Leonis Films.
În România, filmul este distribuit de RO Image 2000, în colaborare cu Transilvania Film.
Trailerul oficial: http://youtu.be/pU3FukXdiBk
Facebook: www.facebook.com/deceeufilmul
Un bilet costă 10 lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro