Din nou e zarvă mare. Rezultatele testării PISA 2022, făcute publice zilele trecute, au încins din nou spiritele. Ca picate din cer, de parcă - wow! - nimeni nu s-ar fi așteptat să continue și în 2022 acest dezastru, punctajele obținute de elevii români sunt îndelung și aspru criticate. De ce naiba ne-am mira așa că suntem mult sub media OCDE, ba chiar în rândul țărilor din categoria a treia, cea cu cele mai slabe scoruri, nu înțeleg! La fel cum nu înțeleg de ce să fim atât de indignați și supărați pe profesori și copii, când, de fapt, concluziile acestei testări reprezintă efectiv un rechizitoriu al școlii românești. Una despre care știm bine că este într-o tranziție continuă de peste trei decenii încoace, una insuficient racordată la realitate, la provocările momentului și, cel mai trist, la piața muncii. Procentele acestea de nivel 2, limita analfabetismului funcțional, nu sunt altceva decât rezultatul nepăsării întregii societăți și nesimțirii celor cu putere să producă schimbarea, rezultatul resurselor limitate, al încăpățânării de a menține metode învechite de predare, programe depășite, metodologii de evaluare nerelevante etc. Așa că, lacrimile cu care bocim la căpătâiul Educației, par mai degrabă de crocodil, decât de durere.
Într-adevăr, n-or fi toți profesorii ultra pregătiți, nici toți elevii n-or fi rupți din rai, dar un asemenea dezastru nu poate fi pus doar pe umerii lor. Ruptura e mult mai profundă și ține, de fapt, de lipsa de viziune și planificare pe termen lung, de lipsa flexibilității din tot acest sistem anchilozat, incapabil să răspundă schimbărilor tehnologice, sociale și economice, imposibil (pentru că nu se vrea) de aliniat cu nevoile și cerințele actuale. Un popor educat e greu de manevrat...
Școala a fost experimentul preferat al fiecărei guvernări, fiecare ministru a introdus și eliminat, după bunul plac, noțiuni, responsabilități, materii, examene, drepturi și îndatoriri, a mărit, a micșorat și a regrupat unități, clase, timpi de învățare, fără să ia în calcul și că toate aceste intervenții sporadice și conjuncturale pot șubrezi și mai tare temelia acestei instituții. Una care, în ciuda tuturor promisiunilor, nu a fost cu adevărat reformată nici până acum. De aceea, și după 34 de ani de democrație, vorbim tot despre un sistem rigid în practici, rămas tributar trecutului, complet incapabil să se adapteze abilităților, capacităților intelectuale și nevoilor practice ale noilor generații. De fapt, cea mai importantă lecție pe care școala românească a învățat-o în ultimele peste trei decenii a fost lecția supraviețuirii. O lecție dură, tragică, care ne ține înregimentați, iată, în rândul țărilor din a treia categorie.
O școală guvernată pe principiul, ”să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimica”, cu reguli încă de pe vremea lui Chicoș Rostogan, dar de la care avem așteptări de nivel înalt, este practic paradoxul și ipocrizia acestei societăți. Una atât de indignată astăzi că aproape jumătate dintre elevii de 15 ani nu înțeleg ce vrea să spună autorul unui text, să convertească matematic leii în valută sau să explice de ce iarna nu-i ca vara.
