Mergi la conţinutul principal
„Mamaie, primești de pomană?”

De Paștele Blajinilor, brăilenii s-au recules la mormintele celor dragi

* cimitirele orașului s-au umplut, ieri, în lunea de după Duminica Tomii, de oameni sosiți ca să aprindă o lumânare la mormintele celor răposați și să dea de pomană ouă roșii și cozonac * sărbătoarea nu este trecută în calendar, dar este ținută cu sfințenie * este „Paștele Morților”, al Blajinilor - cei dintâi oameni de pe Pământ, incapabili să facă rău, blânzi și înțelepți * preoții i-au pomenit pe cei adormiți și i-au scris în pomelnice, iar clopotele au răsunat toată ziua în cimitirele din municipiu

 

 

 

De Paștele Blajinilor, brăilenii s-au recules la mormintele celor dragi și au dat de pomană ouă roșii și cozonaci, așa cum au făcut și în prima zi de Paști. Cimitirele urbei s-au umplut, ieri, de oameni sosiți din toate cartierele orașului, ca să aprindă o lumânare la morminte, să curețe buruienile și să facă milostenie pentru sufletele celor adormiți. Alții au fost la cimitir încă de duminică, 23 aprilie, în marea sărbătoare a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință.

În lunea de după Duminica Tomii - la o săptămână după Învierea Domnului - credincioșii sărbătoresc Paștele Blajinilor sau „Paștele Morților”, care nu este trecut în clandarul creștin ortodox, dar care se ține an de an, cu sfințenie. Este ziua în care ne amintim cu pioșenie de cei răposați și mergem să le dăm de pomană ouă roșii și cozonac la cimitir, acolo unde-și dorm somnul de veci. Este ziua în care vezi câte o bătrânică apropiindu-se: „Mămăiță, primești de pomană?”, ziua în care zărești oameni îngenuncheați la mormintele părinților, soților sau copiilor lor, privind în gol, ca și cum ar aștepta un semn de la cei plecați pe lumea cealaltă. Este ziua în care se citesc pomelnice pe fiecare alee din cimitirele Brăilei și bat clopotele pentru cei răposați.

Ieri, la Cimitirul „Sfânta Maria”, de la Podul Brăiliței, era furnicar de oameni, un du-te vino neîncetat. La Cimitirul „Sf. Constantin” erau parcă și mai mulți. Veniseră oamenii să se roage la toate locurile de veci, dar cei mai mulți la cimitirele cele mai mari ale urbei: „Sf. Constantin”, „Sf. Maria”, „Sf. Dumitru”, „Radu Negru” și „Municipal”. Unii fuseseră la locurile de veci dis-de-dimineață, ca să curețe mormintele și să scrie pomelnice, iar la sosirea preoților au adus bucatele ca să fie „citite” și să le împartă celor nevoiași. Alții abia atunci veneau grăbiți, cu flori și lumânări în mâini, la cimitir, ca să primească binecuvântarea preotului. „Am venit la mormintele părinților noștri, ca să ne reculegem și să le dăm de pomană. Venim în fiecare an aici, de Paștele Blajinilor”, ne-a spus Cornelia V., care se afla împreună cu soțul și cu rudele la Cimitirul „Sf. Dumitru” („Brăilița 1”). Cimitirul „Sf. Dumitru”, din cartierul Vidin, se află în administrarea SUPAFLC Brăila.

Au fost atât de mulți oameni, ieri, la cimitir, încât nu mai găseai un loc de parcare la Podul Brăiliței, la prânz. Polițiștii de la Biroul Rutier au dirijat circulația în zonă, iar colegii lor de la Ordine Publică, secondați de jandarmi și de polițiștii locali, au stat de veghe și i-au îndrumat pe bătrâni.

Paștele Blajinilor sau Paștele celor adormiți se sărbătorește, an de an, în lunea de după Duminica Tomii. În popor se spune că blajinii ar fi fost cei dintâi oameni de pe Pământ, incapabili să facă rău, blânzi și înțelepți. În unele regiuni ale țării s-a păstrat credința că ar fi, de fapt, copiii care au pierit înainte de a fi botezați. Pentru noi, brăilenii, Paștele Blajinilor este ziua în care ni-i amintim, cu pioșenie, pe cei dragi, plecați poate prea devreme în lumea de dincolo. Ziua în care mergem să-i pomenim și să ne reculegem la locurile de veci, ca și cum am împărți, aievea, cu ei, ouă roșii și cozonac de Paști. Paștele Blajinilor, al celor plecați în Ceruri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro