• managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, Didi Crintea, și-a dat demisia în urma unui scandal public legat de o donație refuzată de spital • incidentul a fost cauzat de o comunicare defectuoasă, managerul și-a cerut scuze public și a subliniat că spitalul are nevoie urgentă de cel puțin 50 de paturi • în ciuda incidentului, Fundația ”Metropolis” va dona totuși 60 de paturi spitalului din Brăila • conducerea interimară a sptialului va fi asigurată de medicul oftalmolog Alina Neacșu
Ce preț are un „nu” rostit din nepăsare? Într-un sistem medical fragil, în care fiecare donație poate însemna o șansă în plus pentru un pacient, un refuz tacit poate deveni un gest de neiertat. Iar când acel „nu” e rostit în numele unei instituții publice care se zbate între lipsuri cronice și promisiuni de salvare, reacția publică nu întârzie să apară. Așa a fost cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, care a ajuns, zilele acestea, în centrul unui scandal cu iz de rușine națională.
Managerul spitalului, Didi Crintea, și-a dat demisia. Un gest de onoare, asumat, rar într-un sistem în care vinovățiile sunt, de obicei, pasate și îngropate. Contactată telefonic, aceasta ne-a transmis că ”uneori, chiar și cu cele mai bune intenții, se pot întâmpla lucruri care rănesc, care lasă urme, care dezamăgesc. Și, deși poate nu ești direct vinovat, simți că responsabilitatea îți aparține. Pentru că ai fost acolo. Pentru că ai condus. Pentru că tăcerea sau întârzierea unei reacții poate cântări cât un refuz. În urma ultimelor evenimente legate de comunicarea deficitară cu Fundația Metropolis și reacțiile generate în spațiul public, am ales să îmi dau demisia din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila. Este un gest de respect față de cetățenii acestui oraș, față de partenerii care ne-au întins o mână și, mai ales, față de încrederea care mi-a fost oferită în toți acești ani. Nu mi-a fost ușor. Pentru că am pus suflet în tot ce am făcut. Pentru că, în spatele acestei funcții, a fost un om care a muncit, a suferit, a stat nopți nedormite pentru binele pacienților și al cadrelor medicale. Dar funcțiile trec. Oamenii, faptele și integritatea rămân. Iar eu cred că un lider adevărat știe când e momentul să plece cu fruntea sus. Plec cu conștiința că las în urmă proiecte duse la capăt, sute de pacienți ajutați, și o echipă care va continua să lupte pentru un spital mai bun. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în acești ani: colegi, colaboratori, pacienți și brăileni care m-au susținut sincer. Le mulțumesc și celor care au criticat cu bună credință, pentru că m-au ajutat să fiu mai atentă, mai lucidă, mai umană. Dincolo de orice, voi rămâne mereu un OM al acestui oraș. Și un om credincios, care știe că uneori, trebuie să pierzi un rol ca să rămâi cu onoarea”. Cu siguranță, în acest caz, intențiile bune nu au fost suficiente pentru a salva demnitatea unei instituții care a refuzat, printr-o comunicare defectuoasă și o lipsă de reacție, ceea ce ar fi trebuit să primească cu brațele deschise: un ajutor real.
Fundația Metropolis, prin Codin Maticiuc, nu este la prima încercare de a umple golurile lăsate de stat în spitalele din România. Din fonduri private, fundația a livrat mii de paturi electrice în unități medicale din întreaga țară. Când a venit rândul Brăilei, răspunsul primit a fost: „Nu avem nevoie. Faceți o cerere scrisă.” Nu a fost un refuz oficial, ci unul birocratic, împachetat în tonul sec al unei secretare, dar cu efectele unui eșec colectiv.
Didi Crintea a explicat că nu știa despre apel, că nu a fost informată, că numărul folosit de fundație nu mai era valabil. E posibil. Dar este suficient? Într-o funcție de conducere, responsabilitatea nu se diluează odată cu transmiterea informației. Ea se acumulează.
De fapt, demisia nu este despre un om. Este despre o breșă în sistem. O breșă care ne arată cât de mult depinde calitatea actului medical de o reacție promptă, de un apel trecut mai departe, de o ușă deschisă la timp. De un „da” rostit la momentul potrivit. Și mai ales, de un lider prezent, conectat, care nu permite ca tăcerea sau aroganța să ia decizii în locul lui.
Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a confirmat oficial demisia lui Didi Crintea din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență, apreciind ”decizia ca una asumată și necesară, în contextul în care sistemul nu mai poate funcționa pe principiul <merge și așa>”. A subliniat importanța responsabilității asumate de fostul manager, chiar dacă situația putea fi evitată.
În urma discuțiilor cu Codin Maticiuc, președintele l-a invitat la Brăila și i-a mulțumit pentru donația făcută spitalului. A menționat că îmbunătățirea sistemului sanitar local necesită empatie și efort comun, inclusiv din partea cadrelor medicale.
Pentru perioada de interimat, conducerea spitalului va fi asigurată de doctor Alina Mihaela Neacșu, medic primar oftalmolog și doctor în științe medicale. Președintele Consiliului Județean Brăila a urat succes noului manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență, și a mulțumit fostului manager, Didi Crintea, pentru colaborarea avută. Acesta a subliniat că este momentul pentru o schimbare profundă în modul de funcționare al spitalului, nu doar în ceea ce privește infrastructura, ci mai ales în relația cu pacienții și comunitatea.
Această situație nu trebuie să se încheie doar cu o demisie. Ar trebui să fie începutul unei reevaluări profunde a modului în care spitalele publice comunică cu partenerii lor, cu societatea civilă, cu pacienții. Pentru că, de data aceasta, paturile vin totuși.
În ciuda neînțelegerilor, Fundația Metropolis a decis să continue sprijinul acordat spitalului din Brăila și va dona, conform declarațiilor recente, un număr de 60 de paturi electrice. Nu este prima colaborare între spitalul din Brăila și Fundația Metropolis. În trecut, aceeași fundație a investit 58.000 de euro pentru modernizarea Secției de Pediatrie, echipând-o complet cu mobilier și aparatură medicală modernă.
Demisia managerului vine ca un act de asumare într-un context sensibil și tensionat, dar ce se întâmplă data viitoare, când un alt bine va fi blocat de aceleași ziduri ale dezinteresului?
Din păcate, încă mai avem nevoie de oameni care să construiască, dar și de instituții care să știe să spună un „mulțumim” la timp. Nu pentru imagine, ci pentru oameni.
