Deputatul Viorel Balcan a demisionat din PSD | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deputatul Viorel Balcan a demisionat din PSD

* deputatul nu îi iartă lui Stancu schema prin care l-a înlocuit din postura de candidat pentru Primăria Brăilei în 2008, pe ultima sută de metri, cu Simionescu * deşi pentru început va rămâne independent, Balcan este dispus să se alăture PDL, dar asta numai dacă în 2012 va fi desemnat candidatul PDL Brăila la Primăria municipiului

Furtună în PSD Brăila. Deputatul Viorel Balcan a anunţat ieri că, începând cu data de 1 martie, îşi dă demisia din toate funcţiile pe care le deţine în cadrul PSD Brăila. Mai mult, acesta a explicat că, deşi va rămâne o vreme independent, nu are intenţia de a se alătura grupului condus de Gabriel Oprea, ci înclină spre o colaborare cu PDL, asta dacă PDL acceptă condiţia primordială impusă de el. "Am luat decizia de a-mi da demisia din PSD, din toate funcţiile, deoarece consider că nu mă mai regăsesc în organizaţia judeţeană a PSD. Am luat această decizie pentru că sunt foarte dezamăgit de ce s-a întâmplat la nivel central şi local. În 1997 am preluat şefia acestui partid, am luat-o de la zero, am creat structurile de azi, am atras oameni de calitate, oameni cu care zic eu că am fost prieten şi m-am înţeles bine, dar şi oameni care m-au dezamăgit, deşi eu i-am propulsat. De aceea sunt acum nevoit să iau această decizie".

Aceasta a fost declaraţia iniţială a deputatului Viorel Balcan, însă, întrebat care este motivul principal pentru care s-a hotărât să plece din partidul pe care l-a înfiinţat practic la Brăila, acesta a răspuns: "Gheorghe Bunea Stancu".

"Stancu e prea autoritar... ca un mic tiran"

Balcan l-a acuzat pe Stancu că ar conduce partidul ca pe un SRL, cu accese de "mic tiran" şi cu jigniri la adresa colegilor, lucru pe care el nu îl mai putea tolera.

"Plec din cauza lui Stancu, el a ieşit mai puternic din acest congres, chiar Ponta a afirmat că va fi atent cu cei care l-au susţinut - printre care se află şi Stancu, şi, aşa cum îl ştiu, are deja o strategie pentru 2012, în care eu nu mă regăsesc. Stancu încă nu poate demonstra că e un manager politic, că e un om politic, el nu e om de stânga. Structurile din PSD Brăila sunt de pe vremea mea, eu am creat acest partid puternic la Brăila, el doar l-a moştenit şi, în virtutea inerţiei, tăvălugul continuă să funcţioneze şi acum şi cu rezultate foarte bune. Dar eu i-am spus în faţă mereu ce am avut de spus. I-am spus că nu îmi place cum conduce partidul, că e prea autoritar, dar nu în sensul bun, ci ca un mic tiran. Nu aşa se conduce o organizaţie de partid. Nu e SRL, nici S.A., nici R.A., nici societate de stat, e o organizaţie politică în care oamenii vin de plăcere, susţin ideile partidului, fac echipă şi candidează pentru diverse funcţii. Când zic că el conduce defectuos o spun cu toată sinceritatea. E prea dur şi prea jignitor la adresa colegilor de partid, care, în majoritate, sunt nişte oameni deosebiţi", a comentat, ieri, Balcan.

"Mi-a distrus firma, a încercat să mă distrugă pe plan politic"

Acesta a mai recunoscut că cel mai tare l-a înfuriat "ţeapa" pe care Stancu i-a tras-o în 2008, când toate structurile de partid agreaseră ideea de a merge cu Viorel Balcan pentru Primărie, iar Stancu l-a schimbat în ultimul moment. Mai mult, Balcan îi reproşează lui Stancu faptul că i-a distrus afacerile şi că a încercat să îl distrugă şi pe plan politic: "Eu, în 2008, am vrut Primăria. De la 1 martie am intrat în precampanie, am cumpărat flori, mărţişoare, am cheltuit câteva sute de milioane. Primisem acordul organizaţiei municipale, Geoană mă felicitase... Şi vine Stancu şi declară că a făcut el sondaje în care eu nu luam decât 3%. Am fost înlăturat înaintea începerii campaniei pentru că aşa a vrut Stancu, iar pentru 2012 vrea să meargă cu aceeaşi strategie. Dar nu se poate. În 2012 îl demolez eu. Mi-a distrus firma, a încercat să mă distrugă pe plan politic, dar nu îi mai merge. El datorită presei m-a pus să candidez la parlamentare, dar într-un colegiu în care a crezut că îmi voi rupe gâtul. Dar am demonstrat că se poate".

"Nu mă voi duce la PDL decât cu condiţia să candidez la Primărie în 2012"

Referitor la intenţia sa de a intra în PDL, Balcan a declarat că, deocamdată, nu s-au purtat decât discuţii, dar că prima condiţie pe care a pus-o a fost ca el să fie candidatul PDL Brăila pentru fotoliul de primar al Brăilei, în 2012. Acesta a mai adăugat că, deşi este conştient că poate fi perceput ca un cameleon politic, nu a avut încotro şi a fost nevoit să ia această decizie, din cauza poziţiei în care se află acum Stancu: "Dacă ieşea preşedinte la PSD Mitrea, prietenul meu, nu plecam în vecii vecilor. Dar Stancu are acum spatele asigurat pentru 2012. Pot să par un cameleon politic, dar viaţa te obligă să iei şi astfel de decizii. Nu a tras nimeni de la PDL de mine, am considerat că este un partid puternic care se potriveşte şi concepţiilor mele. Dar nu mă voi duce decât cu condiţia să candidez la Primărie în 2012. Altceva nu îmi doresc".

Deputatul a ţinut să mai puncteze faptul că intrarea sa în PDL ţine şi de modul în care se va reorganiza această formaţiune la Brăila, pentru că, dacă se va merge în continuare pe varianta vehiculată, de a se aduce un preşedinte interimar de la Galaţi, atunci el nu mai are ce discuta cu democrat-liberalii: "Dacă voi intra în PDL, voi încerca să pregătesc, aşa cum am mai făcut, o echipă puternică, care în 2012 să câştige tot ce se poate câştiga, atât pe plan local cât şi la alegerile parlamentare. Noi, eu şi foştii mei colegi din PSD, am creat la Brăila o dinastie, sper ca în 2012 să creez alta, la PDL. Am ales însă varianta ca o vreme să rămân independent, pentru că vreau să asist puţin la scena politică. Nu mă duc la Oprea, pentru că nu văd în el o perspectivă politică. Se zice că va face el un alt partid de stânga, dar e foarte greu să faci un partid de la zero. Nici Becali, cu banii lui, nu a reuşit. M-am îndreptat spre PDL deoarece e cel mai puternic partid la momentul actual. Nu am ales PNL pentru că uitaţi ce se întâmplă la Brăila la PNL. Chiar şi la nivel central. Văd mai apropiat PDL, coincide cu ideile mele".

Întrebat dacă ar accepta să fie numit el şef la PDL Brăila, Balcan a precizat că singura lui dorinţă este să candideze la Primărie, nu să fie neapărat şef: "Eu am avut 9 ani funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Brăila şi nu mai vreau neapărat şef. Dar nu sunt de acord nici cu ce se vehiculează la PDL, adică să vină unul de la Galaţi şef. Am şi zis că, în condiţiile astea, eu nu mai vin. Nu ne trebuie venetici şi mai ales de la Galaţi. Putem menţine aceeaşi conducere, puţin mai altfel structurată, altfel gândită - că şi acolo sunt tot felul de grupuri care trebuie să înţeleagă că e necesar să ţină de acelaşi steag - şi merge".

"Nu s-a concretizat deocamdată nimic, noi rămânem însă deschişi"

La rândul său, preşedintele interimar al PDL Brăila, Giana Pătraşcu, a confirmat faptul că se poartă discuţii cu Viorel Balcan pentru o eventuală intrare a acestuia în PDL şi că deputatul a solicitat să fie desemnat candidatul PDL Brăila pentru Primărie în 2010: "S-a discutat cu domnul Balcan, am avut de fapt acest fel de discuţii cu mai multe persoane din întreg spectrul politic. Mai clar, patru personaje cunoscute, din care unii sunt şi parlamentari. Până acum doar domnul Balcan şi-a exprimat intenţia de a veni la noi, dar nu s-a bătut însă în cuie nimic. S-au enumerat nişte plusuri şi minusuri, e normal acest lucru. S-a discutat şi problema candidaturii, însă va trebui să analizăm şansele tuturor celor care vor să candideze la Primărie, şi mai e timp. Nu s-a concretizat deocamdată nimic, noi rămânem însă deschişi". Pătraşcu a mai precizat că deşi iniţiativa a aparţinut lui Viorel Balcan, PDL Brăila i-a venit în întâmpinare la jumătatea drumului şi că discuţiile vor continua.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro