Deranjul câinilor comunitari | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deranjul câinilor comunitari

Acceptată de iubitorii de animale, prezenţa câinilor comunitari pe domeniul public este dezaprobată vehement de unii brăileni, deranjaţi de agresivitatea, lătratul sau fecalele acestor patrupede. Petrică Batog, domiciliat în blocul A30, de pe B-dul Dorobanţilor, este unul dintre cei care nu mai suportă faptul că nu poate dormi noaptea din cauza lătrăturilor sau se apropie cu teamă noaptea de propriul bloc, gândindu-se că poate fi atacat de câinii aciuaţi în zonă. "Sunt vreo doi vecini care ţin neapărat să aibă aceşti câini lângă bloc. Au mers până acolo încât i-au eliberat de la adăpostul de la Lacu Sărat, după ce fuseseră luaţi de serviciul de ecarisaj. I-au scos din adăpost şi le-au dat drumul din nou pe stradă, deşi, din câte am înţeles, au semnat un document prin care se obligă să nu-i mai lase pe domeniul public. Avem vreo patru câini care, pur şi simplu, latră ore întregi şi nu ne lasă să dormim noaptea. Pe lângă zgomot, au fost situaţii când au atacat oameni, inclusiv locatari ai blocului. De ce nu îi ţin la ei în casă, din moment ce şi-au asumat o responsabilitate atunci când i-au scos din adăpost? Aşa, lăsaţi în stradă unde li se aruncă nişte resturi de mâncare, nu prea este dragoste de animale şi responsabilitate...", ne-a declarat Petrică Batog. Acesta spune că a fost la adăpostul de la Lacu Sărat, pentru a vedea cine a revendicat câinii în cauză, însă acolo s-a invocat o clauză de confidenţialitate şi nu i s-au dat informaţiile respective. "Cei care procedează aşa ar trebui reclamaţi la Poliţia Comunitară. Înţeleg să iubeşti animalele, dar fă-o pe proprietatea ta, nu pe domeniul public. Am călătorit în Europa şi pe nicăieri n-am mai întâlnit situaţia asta cu câinii de pe străzi. În Germania, cine are câine îşi asumă o responsabilitate. Acolo stăpânul curăţă după câine, dacă s-a «murdărit» pe stradă. Aici e plin de fecale, inclusiv de la cei care au câini în casă şi îi scot dimineaţa afară, special ca să îşi facă nevoile pe stradă", ne-a mai declarat Petrică Batog.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro