Descoperire istorică a astronomilor din Germania | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Descoperire istorică a astronomilor din Germania

Primul quasar cvadruplu cunoscut până în prezent a fost identificat de o echipă de cercetători de la Institutul Max Planck de Astronomie din Germania, arată un studiu publicat în revista „Science", care subliniază că probabilitatea de a obţine o asemenea performanţă este de unu la zece milioane.
Quasarul cvadruplu echivalează cu patru găuri negre active, foarte apropiate între ele, a explicat colectivul de astronomi condus de Joseph Hennawi, menţionând că acest neobişnuit cvartet este înconjurat de o uriaşă nebuloasă de gaz dens şi rece şi se află într-una dintre cele mai masive structuri descoperite vreodată în Universul îndepărtat.
Quasarii, nuclee galactice active care emit enorme cantităţi de energie, reprezintă o scurtă etapă în evoluţia galaxiilor şi se alimentează din materia care cade în găurile negre din centrul galaxiilor. Pe durata acestei scurte faze, quasarii sunt cele mai luminoase corpuri din Univers, de sute de ori mai strălucitoare decât galaxiile din care fac parte, cu toate că acestea conţin sute de miliarde de stele. Aceste perioade de „superluminozitate" reprezintă doar o fracţiune foarte mică din viaţa unei galaxii şi, tocmai de aceea, experţii consideră că descoperirea unui quasar poate fi calificată drept un mare noroc. Quasarii nu numai că sunt un fenomen rar, dar, totodată, sunt foarte depărtaţi unii de alţii, fiind despărţiţi între ei, în general, de sute de milioane de ani lumină. Prin urmare, descoperirea unui quasar cvadruplu este cu atât mai puţin probabilă.

O uriaşă nebuloasă de hidrogen

Dar care este „norocul" oamenilor de ştiinţă germani ? Răspunsul constă, probabil, în mediul care înconjoară acest cvartet -o uriaşă nebuloasă de hidrogen de mare densitate şi foarte rece, care emite lumină datorită radiaţiei primite de la quasari. Nebuloasa se găseşte într-o zonă din Univers în care există o cantitate surprinzător de mare de materie. „Există în acea regiune de câteva sute de ori mai multe galaxii faţă de ce se spera să se vadă la acea distanţă", a comentat J. Xavier Prochaska, de la Universitatea California din Santa Cruz, director de cercetare Observatorul Keck, din Hawaii. Având în vedere numărul extraordinar de mare de galaxii, zona respectivă se aseamănă cu aglomerările galactice actuale, cunoscute sub numele de roiuri, dar care se crede că nu existau în Universul tânăr la 10 miliarde de ani lumină faţă de galaxia noastră. Prin urmare, spun cercetătorii, „dacă întâlneşti ceva care, potrivit teoriilor ştiinţifice, este foarte improbabil, nu poţi să tragi decât una din aceste două concluzii: fie că ai avut un mare noroc, fie că trebuie să-ţi modifici teoria".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro