Destul cu cozonacii din CJ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Destul cu cozonacii din CJ

Sincer, circul din Consiliul Judeţean Brăila este de neînţeles. De ce mi se pare de neînţeles? Pentru că nimănui nu-i foloseşte: nici Puterii, nici Opoziţiei cu consilierii lor cu tot. După cum nici celorlalţi, care, chipurile, stau în banca lor, cum ar fi consilierul independent Marian Căpăţână, înscris între timp la ProRomânia, nu le aduce niciun serviciu această complicitate tăcută cu o situaţie de netolerat. Ultima şedinţă a CJ Brăila a coborât mult ştacheta aşa-ziselor declaraţii politice, câtă vreme s-a ajuns la bombardarea, la propriu, cu cozonaci între “prezidiul” la care şade preşedintele CJ, Francisk Chiriac şi liberalul Ovidiu Nechita, ofensat de afirmaţiile şefului de judeţ într-o conferinţă de presă recentă. Fără a intra în amănunte, Chiriac a declarat ironic că la PNL Brăila “se va înfiinţa o brutărie cu specific cozonaci”, astfel că Nechita cu pregătirea “de contabil gestionar, va gestiona cozonacii şi gecile galbene”. Ei bine, liberalul a ţinut să îi reproşeze preşedintelui CJ Brăila faptul că a ales să facă acele declaraţii într-o conferinţă de presă susţinută în biroul său din Consiliu, în timpul programului, pe banii contribuabililor şi i-a trântit la prezidiu un cozonac şi nişte geci. Ce-nseamnă asta, domnule Nechita? Asta nu-i atitudine de om serios! După cum nici faptul că aţi sărit la bătaie, după şedinţa CJ, nu este. În replică, Chiriac nu s-a lăsat nici el mai prejos şi a aruncat cozonacul spre Nechita! Mai mult, pentru că şeful CJ Brăila a preferat să le vorbească uneori la per tu colegilor, Nechita a ţinut să i se adreseze în acelaşi mod în şedinţa de zilele trecute, pentru a-şi sublinia lipsa de respect faţă Chiriac. Nu înţeleg ce-a avut de demonstrat Chiriac cu acele afirmaţii neacoperite, simple vorbe goale şi miştocăreli ieftine! A accesat vreun proiect cu fonduri europene folosind acel limbaj? A reuşit atragerea de medici tineri la Spitalul Judeţean? Sau, dacă vreţi, a crescut procentele PSD Brăila, vorbind astfel, comportându-se astfel? Oare nu ar fi punctat mai mult în planul imaginii dacă pe tot parcursul mandatului de preşedinte al CJ o lăsa mai moale cu miştocărelile, cu reclamaţiile nefondate la ANI la adresa PND-istului Cătălin Iordache, sau cu atitudinea mai mult decât arogantă faţă de consilierii PNL? În fond, TOATĂ componenţa CJ este rezultatul voinţei alegătorilor. Unde scrie că majoritatea – oricum s-ar numi – are dreptul să ignore TOTAL solicitările, sesizările, interpelările minorităţii dintr-un organ legislativ. Poate vă întrebaţi de ce îl critic pe Francisk Chiriac câtă vreme nu el a fost întotdeauna cel care a ridicat primul piatra. Ei bine, Chiriac este şeful judeţului, el este preşedintele CJ, el este responsabil de atmosfera din cadrul şedinţelor de consiliu judeţean. Nu cu replici de neam prost, despre cozonaci, şantaj, finanţatori şi altele din acelaşi registru se câştigă respectul. Şi nici nu mi se pare normal ca un consilier să primească răspuns la o solicitare în termen de 30 de zile. Iar dacă PND-istul Cătălin Iordache sau consilierii liberali ar fi sesizat tot timpul numai nişte prostii aş admite ca şeful CJ să-i ignore, dar cu eleganţă. Câtă vreme însă în numeroase rânduri sesizările s-au confirmat sau au ridicat probleme serioase, atitudinea lui Chiriac chiar nu se justifică. De pildă, cum rămâne cu ordonanţarea de credite către vicepreşedintele Ionel Epureanu din dispoziţia preşedintelui CJ? Este legală sau ilegală, pentru că vorbim de banii judeţului? Ne răspunde cineva? Prefectul, secretarul judeţului? Sau şi ei au treabă cu cozonacii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro