Vă mai amintiți? În urmă cu doi ani, criticam pensionarii. Nu aveam niciodată loc de ei în autobuze și tramvaie. Îi găsea ieșitul din casă fix când nevoia de transport era mai mare. Sufocau și supraaglomerau orice vehicul, mai ales în momentele cheie. Chiar era o problemă reală pentru oraș. Mârâiam pe la toate colțurile, care pe unde putea, dar niciodată cu adevărat nu am mers în curtea „Braicar” să luăm de guler conducerea și să-i cerem socoteală că nu e capabilă să asigure o flotă adaptată nevoilor orașului și, mai mult, că din incompetență și/sau nepăsare, și acel puțin pe care îl avea îl rânduia după un program făcut pe genunchi. N-am sancționat niciodată civic, în adevăratul sens, cârpăceala și mântuiala care guvernau de ani de zile compania. Ne-a fost mult mai ușor să umilim pensionarii.
Tot până acum doi ani, înroșeam rețelele de socializare cu critici și nemulțumiri legate de sistemul de învățământ. Dădeam de pereți cu copii și profesori la grămadă și le puneam în cârcă toate eșecurile și problemele. Rareori ne-am revoltat însă pe adevărații vinovați și am recunoscut franc realitatea – avem un sistem complet depășit, subfinanțat, care nu stimulează nici elevii, nici dascălii, că fiecare zi din fiecare școală din țara asta e o luptă pentru supraviețuire. Sistemul este însă un mamut, de ce să ne complicăm! E mult mai ușor să învinovățim copiii și dascălii.
La fel și în Sănătate și Asistență Socială. La fel și în Administrația Publică - câte ocări n-am adresat acestei tagme favorizate, bugetarii, ținând cu dinții de lucrurile mici, mici de tot, fără măcar să ne închipuim adevărata dimensiune a dezastrului. Nu mai zic de polițiști, procurori, judecători, cărora le punem în cârcă toate nedreptățile din lume, uitând, de fapt, că biblia lor e legea, iar legea asta e atât de strâmbă pentru că e făcută de aceiași oameni strâmbi, nepregătiți, puși pe căpătuială, rupți complet de realitate, concentrați doar pe ei și ai lor, care gestionează și dictează tot, de la Educație la Sănătate, de la Economie la Mediu, de la Agricultură la Bănci. Oameni pe care, însă, exact noi i-am girat cu încrederea, visele și speranțele noastre. Iar dacă ei sunt atât de strâmbi, este fix pentru că noi i-am ales așa. Dar, de ce să ne facem mea culpa!? E mult mai ușor să înjurăm.
Toate acestea însă, astăzi, par nimicuri. Ne-am învățat să trăim în devălmășie cu ele, aproape ne-au intrat în ADN. Ele, problemele, dar și modul în care noi, ca popor, reacționăm. Cum? Așa cum o facem de 30 de ani încoace. Înverșunați, răi, uneori hidos de răi, alegând ținte ușoare. Pentru că din structura asta a ADN-ului nostru, atât de strâmb modificată de greutățile și mojiciile pe care de 30 de ani (ba chiar mai mult) le tot îndurăm, a fost efectiv smuls curajul.
Am devenit niște lași trăncănitori – iar rețelele sociale ne adapă din plin toate orgoliile astea mărunte – lipsiți complet de simțul responsabilității și reciprocității, de empatie și de grija față de celălalt. De aceea, astăzi, ne este atât de ușor să pierdem orice urmă de înțelegere și eleganță și să ne tăvălim prin noroi unii pe alții, din nou clar divizați în două mari categorii – vaccinați și nevaccinați.
N-ai niciun drept să-mi reproșezi sau să mă umilești că m-am vaccinat și să tot cauți interese meschine în spatele deciziei mele. Nici eu n-am dreptul să te critic, să te acuz că n-ai făcut-o și să-ți pun în cârcă toată nenorocirea asta. Totul ține, practic, de respect. Dar e obligația noastră să ne protejăm reciproc și să vedem lucrurile exact așa cum sunt, din cea mai largă perspectivă.
Rupe-te două secunde din bulă, vaccinat sau nevaccinat, șterge cu buretele tot ce ai aflat până acum despre Covid, amintește-ți măcar fugitiv de lucrurile pe care le-am scris la începutul acestui editorial și o să înțelegi: și eu, și tu suntem la fel de vulnerabili în fața acestui sistem strâmb, prost și corupt. Iar ceea ce ne transformă în victime sigure și ușoare este exact această veșnică discordanță de opinie.
Divide et impera! Exact de dezbinarea asta are nevoie sistemul. Ca să-și poată face toate mendrele, are nevoie ca noi să ne mâncăm unii pe alții, să ne consumăm toată puterea și priceperea în această falsă luptă, de această dată, vaccinați-nevaccinați. Pentru că un popor unit le-ar fi cerut socoteală pentru fiecare viață pierdută sau distrusă, pentru fiecare decizie bălmăjită, pentru fiecare sancțiune dată cu nedreaptă măsură. Și primul lucru pe care l-ar fi întrebat, l-ar fi scandat în piețe și l-ar fi transformat în viral pe rețele ar fi fost: cum naiba, la o populație de 20 milioane de locuitori să nu-ți permiți în țara asta să aloci, într-o asemenea tragedie, măcar 2000 de paturi de terapie intensivă pentru Covid (plus personalul aferent, bineînțeles)!?
Și încă ceva, în fața unui popor unit, niciun guvern, nicio autoritate nu și-ar fi permis această bătaie de joc, că nu pot să-i spun campanie de informare/comunicare. Un popor corect informat nu și-ar fi numărat zilnic morții cu sutele, sau, măcar, din compasiune și decență, nu și i-ar fi aruncat dintr-o tabără în alta. Ne-am fi comportat cu măsură și am fi înțeles din start că în toată povestea asta atât de tristă, de distrugătoare, chiar nu este vorba despre noi și voi. E vorba doar de NOI! Noi, cei cu frica și cu morții. Noi, victime pentru a infinita oară ale acestui sistem strâmb, care rezistă de 30 de ani încoace doar așa: Dezbină și stăpânește!
EDITORIALUL reprezintă strict opinia autorului.
