Liderul Uniunii a precizat că formaţiunea sa nu a primit niciun semnal politic de a fi implicată în Mişcarea Populară. "În opinia mea, UNPR rămâne de centru-stânga, rămâne un partid care respectă valenţele doctrinare de stânga. Rămânem consecvenţi acestui proiect şi nu-l vom abandona. Evident, pentru un proiect şi un program putem avea o discuţie în ceea ce priveşte eventuale configurări ulterioare de guvernare, de preluare a unor anumite atribuţiuni, este în regulă, dar este o altă chestiune. Dar cât priveşte topirea doctrinară, exclus", a susţinut Diaconescu.
Preşedintele de onoare al UNPR a fost întrebat despre declaraţiile colegilor de coaliţie care au un discurs critic despre stânga politică. "Este o formă de narcisism, mai ales a unora care încearcă să-şi găsească un loc în politică, în sistemul politic comunicaţional românesc, care nu cred că au şanse de izbândă. M-a şi deranjat faptul că anumiţi politicieni din PDL au afirmat la un moment dat că ar urma să ne topească şi pe noi în această mişcare, că singura noastră şansă ar fi să intrăm în această mişcare. Le spun să-şi vadă de treabă pentru că nu se va întâmpla niciodată aşa ceva", a subliniat Diaconescu.