Directorii de şcoli vor descentralizare reală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Directorii de şcoli vor descentralizare reală

În principiu, directorii de şcoli ar fi de acord cu această soluţie, cu menţiunea că politica, rudele şi cunoştinţele să nu aibă nimic de-a face cu aceste alegeri şi să se susţină, totuşi, un test de evaluare a cunoştinţelor în domeniul legislaţiei. "Ar fi normal ca cei din Consiliul Local să aibă un cuvânt de spus în alegerea directorului, numai că ei ar trebui să cunoască şcoala ori reprezentanţii CLM-ului la noi în şcoală nu au venit niciodată la şedinţele Consiliului de Administraţie, deşi i-am invitat de fiecare dată. Sunt de acord să aibă un cuvânt de spus doar dacă vin şi cunosc problemele şcolii. Pe de altă parte, desfiinţarea examenului nu este bună pentru că directorii trebuie să aibă noţiuni de legislaţie ca să-şi poată îndeplini planul managerial", a precizat directorul şcolii "George Coşbuc", Mariţa Breabăn. Directorul Şcolii "Anton Pann", Cici Bolovan, se teme de politizarea acestor alegeri. "Din punctul meu de vedere tot mai bună ar fi metodologia care se aplică la acest moment. Eu am susţinut un concurs, nu fac parte din niciun partid politic şi nici nu voi face vreodată, totul a fost foarte corect. Am simţit că a fost cel mai greu concurs din toată cariera mea. În şcoală există subiectivitate. Părerea mea este că nu ar trebui să se renunţe la concurs în favoarea alegerii directorului de către Consiliul de Administraţie", ne-a spus Cici Bolovan.

Directorul de la "Grigore Moisil", Flori Gagu, este ferm împotriva soluţiei propuse de ministru. "Dacă nu faci parte dintr-un partid nu ai nicio şansă. Nu ştiu cei din primărie cât ne cunosc. Cred că tot concursul rămâne cea mai bună variantă. Totul este să nu se ţină cont de apartenenţa politică".

Potrivit ministrului Educaţiei, proiectul care va reglementa acest statut al directorilor şcolari va fi discutat săptămâna viitoare, cu partenerii de dialog social.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro