Directorii de deconcentrate ai PSD şi-au părăsit posturile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Directorii de deconcentrate ai PSD şi-au părăsit posturile

Prim-vicepreşedintele PSD Brăila, Aurel Simionescu, susţine că, în ciuda unor comentarii critice apărute în ultima vreme, directorii de deconcentrate care-i sunt colegi de partid şi-au părăsit deja posturile, fie prin demisie, fie fiind schimbaţi prin ordin de ministru, pe care nu l-au contestat. În opinia lui Simionescu, nu poate nimeni să reproşeze social-democraţilor că nu şi-au respectat cuvântul şi nu au urmat decizia conducerii PSD privind retragerea din funcţiile amintite, în urma retragerii partidului de la guvernare: "Dacă cineva face referire la faptul că unii directori au intrat în concediu medical, pentru a scăpa de demitere, cu referire la direcţii precum cea a Muncii, la AJOFM sau Direcţia Silvică, pot să vă precizez că aceste persoane nu sunt membri PSD, ci au fost directori pe care i-am găsit în posturile respective, când am venit la guvernare şi i-am păstrat, acordându-le sprijinul. Au fost oameni pe care i-am considerat profesionişti şi pe care nu am văzut niciun motiv ca să-i schimbăm din funcţii. Noi, la nivelul PSD, am luat decizii cu privire la directorii care erau membri de partid şi le-am cerut să se retragă din posturile amintite, însă am precizat, la acel moment, că decizia noastră nu îi vizează şi pe cei care nu sunt membrii noştri. Nu putem să le dictăm noi, PSD-ul, unor oameni care nu au apartenenţă politică, ce să facă în activitatea profesională. Noi le-am sugerat chiar, la momentul la care am luat în discuţie această problemă, să aştepte să vadă ce hotărâre vor lua cei de la PDL, în ceea ce-i priveşte".
La Direcţia Muncii a fost desemnată, prin ordin al ministrului de resort, să exercite atribuţiile de director coordonator, Alina Latu, care o înlocuieşte pe Laura Ţupea, aflată momentan în concediu medical. "Este o situaţie mai complicată, dar instituţia trebuie să funcţioneze. Am fost consilier juridic al Direcţiei de Muncă, timp de 4 ani şi jumătate şi sunt împuternicită să exercit atribuţiile funcţiei de director coordonator. Nu sunt înregimentată politic în niciun partid", ne-a declarat Alina Latu. În concediu medical se află, de două săptămâni şi directorul coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila, Simona Ely Chioibaş. Pe perioada cât directorul coordonator este în concediu medical, conducerea instituţiei este asigurată de directorul adjunct, Simona Adriana Cârligea, care ne-a precizat că structura organizatorică a rămas aceeaşi, nefiind operate modificări în conducere. La Direcţia de Sănătate Publică Brăila, fostul director coordonator, dr. Delia Râşnoveanu, membru PSD, a fost înlocuită de dr. Lavinia Craioveanu. "Mi-am luat nişte zile libere, toată săptămâna aceasta mai exact", ne-a precizat dr. Râşnoveanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro