"Discernământul politic" al lui Gheorghe Bunea Stancu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Discernământul politic" al lui Gheorghe Bunea Stancu

Sunt atât de absurde, încât e mai bine să rămână sub pecetea omisiunii. Cert este că Gheorghe Bunea Stancu, acest "gânditor-psiholog" (după cum se recomandă chiar domnia sa) rătăcind prin Metropolisul instituţional al Brăilei, "preşedinte de Consiliu Judeţean, şeful la handbal, şeful la fotbal, cel mai frumos, cel mai bun patron", aşa cum îi descrie avânturile hegemonice, cu o ironie asumată, vice-pedelistul Gheorghe Chiru, cunoaşte un singur combustibil "de clasă" demn de rezervorul său politic: impresia constantă şi voluptoasă că Brăila este cutiuţa cu jucării, puşculiţa şi S.R.L.-ul său. Deci, că-i aparţine irevocabil. Buuun.

Fiind de felul meu mai laborios, am tot stat şi m-am gândit şi i-am dat şanse. Apoi iarăşi m-am gândit şi, până la urmă, luându-mi inima în dinţi, am hotărât să scotocesc adânc cu lupa şi penseta prin dadaismul fertil al discursului său politic. Şi asta nu pentru că sunt copleşit, ba chiar emoţionat pe alocuri, de talentul năbădăios pe care îl afişează ori de câte ori vine vorba de-a o da în bară sau de-a "trânti" verdicte în chestiuni ce-l depăşesc considerabil, ci pentru a găsi măcar o vagă amprentă de discernământ politic. Însă după o muncă asiduă, sisifică, cotrobăind prin arhiva "Obiectivului", n-am descoperit altceva decât un lanţ de bâlbe, bolboroseli, perle schilodite gramatical şi acuzaţii. Toate acestea întărite şi de acuta lipsă de profesionalism, necunoaşterea şi incapacitatea de a face distincţia dintre o lege organică şi o ordonanţă de guvern. Nicio şansă să-mi sară în ochi vreo intervenţie măcar inspirată, dacă nu matură, care să-mi demonstreze că Gheorghe Bunea Stancu poate lua o decizie motivată raţional sau fundamentată ideologic. Nu! Nimic de genul acesta. Întreaga lui "ştiinţă" social-democrată pare a fi doar rodul unui cult al comodităţii personale.

Îl irită vreo problemă în rândul instituţiilor culturale locale? Nu-i nimic! Domnul Gheorghe Bunea Stancu, făcând abstracţie de legislaţia în vigoare, propune calea destituirii în masă. Îl incomodează măsurile vreunui ministru al agriculturii, care din întâmplare se numeşte Ilie Sârbu? Floare la ureche! Gheorghe Bunea Stancu declară înfiorat: "toţi îi cântă în strună lu' ţapu' ăsta, unui om care nu are nicio treabă cu agricultura!". Şi cu asta a încheiat socoteala. Îl deprimă mirosul cărţilor dintr-o bibliotecă? Nicio problemă! Gheorghe Bunea Stancu propune mutarea acesteia într-un cartier mărginaş pentru a lăsa loc liber unui "sălaş" mult mai rentabil şi prezentabil: o discotecă. Şi lista ar mai putea continua, dar e lungă, antologică şi incredibil de obositoare.

Totuşi, dacă stăm puţin să cugetăm, doar cu condiţia de a lăsa politica pe seama unor aberaţii megalomane, ne vom da seama că Gheorghe Bunea Stancu a reuşit să ofere până acum ceva trainic şi etern Brăilei, aşa cum Nabucodonosor a oferit "Grădinile Suspendate" Babilonului: un pod şi un aeroport! Şi nu e puţin lucru, să ştiţi!

Numai că există o problemă. Una mică, mică. Sunt atât de transparente, încât se confundă perfect cu oxigenul care domneşte în locul unde au fost construite.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro